Video Exclusiv ”Minunea” care o poate salva pe Dinamo! Ion Crăciunescu a aflat planurile alb-roșilor
articol scris de Digi Sport02.02.2022, 22:36
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Dinamo traversează poate cea mai grea perioadă din istoria clubului. ”Câinii” se află pe penultima poziție în clasamentul din Liga 1, cu doar 12 puncte, iar, la finalul sezonului, alb-roșii ar putea ajunge în Liga 2.
Totuși, Ion Crăciunescu spune că ar putea avea loc o ”minune” care o va salva pe Dinamo, iar aceasta vine din Spania.
”Minunea” care o poate salva pe Dinamo! Ion Crăciunescu a aflat planurile alb-roșilor
Ion Crăciunescu a dezvăluit în cadrul emisiunii Fotbal Club ”minunea” prin care Dinamo se poate salva de la retrogradare.
Fostul mare arbitru FIFA spune că a discutat cu mai mulți membri DDB aflați peste hotare, iar aceștia i-au transmis că Dinamo va împrumuta jucători de la formații puternice din Spania.
În plus, Ion Crăciunescu spune că nu ”câinii” vor fi cei care vor suporta salariile jucătorilor, ci echipele de care aceștia aparțin și care, aparent, sunt mulțumite ca jucătorii lor să aibă unde evolua.
”Eu mai discut cu niște suporteri din DDB care sunt în afară. Ei spun că vor mai veni niște jucători de la echipe bune, din campionatul Spaniei. Ei sunt foarte încrezători că în play-out Dinamo va juca altfel. Ei spun că sunt unele cluburi care au lotul mult prea mare și pot să împrumute din ei. Echipele respective câștigă și ele pentru că jucătorii vor juca.
Îi plătesc tot oamenii aia, dar îi dau să joace aici până în vară. Așa spun oamenii ăștia. Am văzut unele meciuri, unde Dinamo chiar a jucat bine. Am văzut o anumită forță de joc la echipa asta”, a declarat Ion Crăciunescu la emisiunea Fotbal Club.
Umilința cu FCSB a produs măsuri importante la Dinamo. ”Am vorbit și cu Stoican”
Iuliu Mureșan a dezvăluit că nu este mulțumit de strategia adoptată de Flavius Stoican la Dinamo și că i-a transmis antrenorului să practice un joc mai defensiv.
”Am vorbit și cu Flavius Stoican. Trebuie să abordăm un pic altfel meciurile, Dinamo nu e o echipă care să atace, ar trebui să stăm mult mai bine în teren și să jucăm pe contraatac.
Toți antrenorii de până acum au atacat și am pierdut puncte”, a declarat Iuliu Mureșan la Digi Sport.
Etichete: liga 1 , dinamo , iuliu muresan , flavius stoica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții