Mike Cestor, aproape de FCSB! Agentul e la București și îi negociază transferul fundașului de la CFR Cluj
articol scris de Digi Sport14.01.2022, 21:49
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mike Cestor a intrat, de la 1 ianuarie, în ultimele șase luni de contract cu CFR Cluj și nu vrea să continue în Gruia.
Stoperul francez de 29 de ani, care e în România din vara anului 2018, când a fost adus de Astra, nu duce lipsă de oferte, FCSB și Universitatea Craiova dorindu-l.
Mike Cestor, aproape de FCSB
Mike Cestor ar fi mai interesat, însă, de un transfer la FCSB, iar agentul său, Mihai Joița, a început deja să facă primii pași pentru concretizarea mutării.
Potrivit GSP.ro, Mihai Joița este la București și negociază cu FCSB un transfer al lui Mike Cestor, care, dacă părțile se vor înțelege, ar urma să ajungă la formația din Capitală la finalul sezonului, când îi expiră contractul cu CFR Cluj.
Mike Cestor ar fi al doilea fundaș central adus de Gigi Becali la FCSB după expirarea contractului cu CFR Cluj. Primul, brazilianul Vinicius, a venit în vară la bucureșteni și s-a impus imediat în primul ”11”.
Mike Cestor a fost dorit de Gigi Becali la FCSB și în 2019
Mike Cestor este legitimat la CFR Cluj din vara lui 2019, când s-a despărțit de Astra. Gigi Becali l-a dorit pe stoper și atunci, însă a decis să abandoneze pista după ce Mihai Stoica i-a transmis că nu ar aduce un plus echipei.
De altfel, Gigi Becali i-a reproșat public lui Mihai Stoica faptul că l-a ratat pe Mike Cestor.
”M-am luat după Meme, dar nu mai zic nimic. Îi aveam și pe Burcă și pe Cestor acum”, spunea Gigi Becali, în august 2019.
Etichete: mihai joita , transferuri fcsb , mike cestor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții