Mihai Teja, cu gândul la play-out după succesul cu Viitorul: "Oricine poate să bată pe oricine"
articol scris de Digi Sport12.04.2021, 22:53
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gaz Metan s-a impus la Ovidiu, în fața celor de la Viitorul, 2-0, în ultimul meci al rundei cu numărul 30 din Liga 1. Cele două formații se vor întâlni din nou în play-out.
Mihai Teja, tehnicianul lui Gaz Metan, s-a arătat mulțumit de victoria echipei sale, însă a rămas cu picioarele pe pământ. Antrenorul de 42 de ani speră ca succesul de la Ovidiu să le dea un "boost" de încredere jucătorilor săi, în vederea celor nouă "finale" din play-out.
Mihai Teja, antrenorul lui Gaz Metan: "Mi-era ciudă că nu putem să câștigăm chiar dacă jucam bine"
"E binevenit un succes contra Viitorului, se câștigă destul de greu aici. Știam ce calitate au jucătorii lor, dar băieții au făcut un meci bun, se poate și mai bine. Au avut atitudine, dorință. Mă bucur pentru moral, pentru ce facem la antrenament. Mi-era ciudă că nu putem să câștigăm chiar dacă jucam bine. Trebuie să pregătim foarte bine primul meci din play-out.
Deocamdată nu am făcut nimic, am câștigat un meci după 5-6 etape. E foarte importantă victoria pentru încrederea jucătorilor. Alceus nu a făcut un meci foarte bun, nu se simțea foarte bine, am evitat orice pericol.
Am făcut foarte bine că l-am schimbat. Avem jucători care pot să-l înlocuiască. Îmi pare rău pentru George (n.r.- Ganea, accidentat), sper să-și revină cât mai repede, este internațional U21 și are viitor.
Ne dorim să ne clasăm cât mai sus posibil în play-out, punctaj maxim dacă se poate. Oricine poate să bată pe oricine. Am câștigat trei puncte, dar nu am rezolvat nimic, abia la sfârșit putem să stăm liniștiți. Până atunci sunt 9 meciuri care trebuie jucate la capacitate maximă", a declarat Mihai Teja la flash-interviu.
VIDEO Rezumat Viitorul - Gaz Metan 0-2
Etichete: antrenor gaz metan , mihai teja , viitorul gaz metan , etapa 30 liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții