Video Mihai Stoichiță mizează pe FCSB în lupta la titlu, după umilința cu Rapid: ”Au cele mai mari șanse!”
articol scris de Digi Sport10.03.2024, 10:00
Premier League: Ipswich - Chelsea, luni, 21:45, DGS 2
Premier League: Manchester United - Newcastle, luni, 22:00, DGS 1
Derby-ul Rapid - FCSB s-a încheiat cu victoria giuleștenilor, scor 4-0, în etapa a 30-a a sezonului regulat din SuperLigă.
Paul Iacob, Ermal Krasniqi și Albion Rrahmani cu o ”dublă” au fost cei care au decis partida de pe Arena Națională.
Reacția lui Mihai Stoichiță, după Rapid - FCSB 4-0
Galerie Foto
Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, a fost prezent la derby-ul de pe Arena Națională. La final, oficialul FRF a lăudat prestația giuleștenilor, dar a transmis că tot gruparea roș-albastră pornește cu prima șansă la titlu.
FCSB va intra în play-off cu 32 de puncte, la patru distanță de Rapid, care a beneficiat de rotunjire.
”E diferență mare. E un moment de entuziasm al celor de la Rapid. Îi stimulează această poziție. Nu s-au aflat de multă vreme aici. Foarte multe greșeli în zona centrală de la FCSB. Acolo au fost acțiunile care au destabilizat tot. Viteza atacanților rapidiști a contat. În atac, nu știu dacă a avut o ocazie FCSB.
Nu schimbă datele. E mai atrăgător play-off-ul. Toată lumea speră. Nu știu dacă au fost goluri senzaționale. Au fost frumoase. Au cele mai mari șanse la titlu cei de la FCSB la titlu. Ce, n-ai mai văzut chestii de genul ăsta? Să piardă un meci?
Ce credeți, CFR Cluj a renunțat să ajungă acolo sus? Și Universitatea Craiova vrea. Nu știu câte șanse sunt acum. Nu sunt matematician. Toată lumea speră atât timp cât au șanse!”, a declarat Mihai Stoichiță, la finalul meciului.
VIDEO cu rezumatul meciului Rapid - FCSB 4-0:
Dan Șucu nu s-a putut abține și l-a ”taxat” pe Gigi Becali
Principalul acționar al Rapidului l-a ”taxat” pe Gigi Becali pentru ”aroganța” de care a dat dovadă înainte de joc, când declara că FCSB nu va avea probleme, și a remarcat prestația echipei lui Cristiano Bergodi.
”E cea mai frumoasă seară (n.r. de când e în fotbal). Aș vrea să scot în evidență că echipa adversă e foarte puternică, dar aroganța e boală grea. Noi ne străduim să nu ajungem niciodată să nu ne comportăm arogant.
În seara asta, atât echipa, cât și suporterii încep să înțeleagă cu adevărat cât de puternici sunt. O echipă puternică, care învinge cu 4-0. Toate golurile mi-au plăcut. Pentru noi, important este că ne întărim pe zi ce trece. Mai frumos decât în seara asta nu poate fi.
Câteodată, mă gândesc ce-mi trebuia mie la 60 de ani toată bătaia asta de inimă, cu tensiune 20, dar, când plec acasă fericit, îmi trece”, a declarat Dan Șucu.
Etichete: rapid , prima , fcsb , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții