Mihai Rotaru și Eugen Neagoe, tot mai aproape de a colabora: ”Când promit ceva, se țin de cuvânt”
articol scris de Digi Sport23.12.2022, 18:05
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Pavel Badea (55 de ani), directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, a reacționat la auzul veștii că Eugen Neagoe (55 de ani) este aproape de a fi noul prinicipal de la echipa lui Mihai Rotaru.
Pavel Badea, despre sosirea lui Eugen Neagoe la Universitatea Craiova
Pavel Badea spune că din informațiile sale, Eugen Neagoe și Mihai Rotaru s-au pus de acord asupra contractului, însă nu se poate face un anunț oficial, întrucât tehnicianul nu și-a încheiat înțelegerea actuală cu cei de la Universitatea Cluj.
”Eu, din câte știu, informațiile apărute în presă sunt reale. Deci, să-și rezilieze contractul cu cei de la U Cluj. Este imperativ necesar să fie rezolvată pe cale amiabilă. În cazul în care se rezolvă acest lucru, are șanse importante să ajungă la echipă.
Așa am înțeles și eu (n.r. despre faptul că Mihai Rotaru și Eugen Neagoe au bătut palma de principiu). Gentlemen’s agreement-ul se respectă. Din câte știu, sunt oameni de onoare amândoi și, atunci când promit ceva, se țin de cuvânt.
Eu sunt subiectiv. Mi-a fost coleg de echipă, îmi este prieten. Ne cunoaștem de la copii și juniori. Este clar că știe care este starea de spirit în zona noastră, știe exact cât de iubit este fotbalul în Craiova.
Va veni într-o situație destul de complicată, având în vedere existența a două echipe în oraș. Va fi o situație pe care va trebui să o depășească cu înțelepciune”, a spus Pavel Badea, potrivit AS.ro.
Laurențiu Reghecampf (47 de ani), antrenorul azerilor de la Neftci Baku, ar mai fi fost o variantă luată în calcul de oficialii Universității Craiova.
Etichete: pavel badea , eugen neagoe , mihai rotaru , antrenor universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții