Mihai Rotaru, reacție savuroasă după ce CFR Cluj și FCSB au pierdut în SuperLigă
articol scris de Digi Sport04.12.2023, 16:17
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 1-0 în fața celor de la CFR Cluj, în etapa cu numărul 18 din SuperLiga.
În urma acestui rezultat, oltenii au ajuns la 32 de puncte și ocupă locul al treilea în clasament, la egalitate de puncte cu CFR Cluj și la 5 puncte distanță față de liderul FCSB, care a pierdut cu Oțelul Galați, 0-2.
Mihai Rotaru, amuzat după ce FCSB și CFR Cluj s-au încurcat
Instalat la începutul lunii noiembrie, Ivaylo Petev a ajuns la trei victorii consecutive pe banca Universității Craiova, iar Mihai Rotaru, finanțatorul oltenilor, este în culmea fericirii.
Întrebat despre rezultatele din etapa 18, unde și FCSB a pierdut, Rotaru s-a amuzat și a oferit o declarație savuroasă, după care a explicat ”calculele” pe care le-a făcut.
“Asta a fost bună. Am făcut 9 puncte. Am făcut 9 puncte. Ca să fiu exact am făcut 3 puncte cu CFR-ul, plus 3 pierdute de ei sunt 6 puncte. Cu încă 3 puncte de la FCSB sunt 9 puncte.”, a declarat Mihai Rotaru pentru Fanatik.
VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Craiova - CFR Cluj 1-0:
Sorin Cârțu a găsit diferența dintre Eugen Neagoe și Ivaylo Petev
Ivaylo Petev a fost lăudat de Sorin Cârțu, iar fostul președinte al oltenilor a declarat că, spre deosebire de Eugen Neagoe, tehnicianul de la sud de Dunăre a avut norocul să lege rezultatele pozitive și să le redea încrederea jucătorilor săi.
"Mihai (n.r. Rotaru) a găsit la Petev ceea ce i-a lipsit lui Geană (n.r. Eugen Neagoe). El avea nevoie de victoria asta. Era un meci acasă, să legi trei victorii, lume a fost destulă, din ce am văzut de acasă, și pe frigul ăsta în luna decembrie și faptul că le-am oferit o victorie contează foarte mult.
Cu cât legi rezultate pozitive, ai avut două victorii, chiar dacă făceai un egal, tot era un rezultat pozitiv sau o serie cu 7 puncte, dar așa că sunt 9, să fie primite și să legăm așa în continuare.”, a declarat Petev, potrivit Fanatik.
Etichete: universitatea craiova , superliga , mihai rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții