Exclusiv Mihai Rotaru a anunțat câte transferuri pregătește la Universitatea Craiova: ”Urgent!” / ”Avem oferte făcute!”
articol scris de Digi Sport10.06.2024, 18:42
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mihai Rotaru pregătește mutări importante la Universitatea Craiova, întrucât echipa atacă și accederea în cupele europene, după ce a câștigat barajul contra celor de la Universitatea Cluj.
Finanțatorul echipei din Bănie vrea să-i facă un lot extrem de competitiv lui Constantin Gâlcă, antrenor pe care l-a numit ”principal” în aprilie.
Mihai Rotaru: ”La o valoare primară, cred că vom aduce 4-5 jucători. 3 vrem să aducem urgent”
Mihai Rotaru a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Fotbal Club, iar patronul de la Universitatea Craiova a anunțat câte transferuri își dorește să realizeze în această vară. Deși nu a menționat niciun nume, omul de afaceri a dezvăluit că ar fi vrut deja ca trei dintre fotbaliștii doriți să fie prezenți la reunirea lotului, care a avut loc în cursul zilei de luni, 10 iunie.
”Avem oferte făcute deja, avem ținte. Facem tot posibilul să îi avem cât mai repede. Încercăm să aducem jucători care să pună umărul la echipă. Noi mereu vrem. La o valoare primară, cred că vom aduce 4-5 jucători. 3 vrem să aducem urgent, am fi vrut să-i avem deja cu noi”, a afirmat Mihai Rotaru la Digi Sport.
Silviu Lung Jr. a semnat cu Universitatea Craiova
Ajuns în Moldova în vara anului trecut, după despărțirea de Al-Raed, goalkeeper-ul a strâns 23 de partide în stagiunea recent încheiată și a pus umărul la salvarea de la retrogradare a celor de la Poli Iași.
”OFICIAL | Bine ai venit la Știința, Silviu Lung jr.! Știința face prima mutare în perioada de mercato și îl readuce în Craiova sa natală pe Silviu Lung jr., portar ce are în palmares un titlu de campion, o Cupă și două SuperCupe ale României.
Astăzi, Universitatea Craiova a semnat un contract valabil pe o perioadă de 2 ani cu goalkeeperul oltean. Mult succes în alb-albastrul Științei, Silviu!”, au transmis cei de la Universitatea Craiova.
Astfel, începând de stagiunea următoare, Silviu Lung Jr. se va afla sub comanda lui Costel Gâlcă și se va bate pentru postul de titular cu Laurențiu Popescu (27 de ani) și David Lazar (32 de ani).
- Universitatea Craiova, Astra, Kayserispor și Al-Raed sunt echipele la care Lung Jr. a mai evoluat în carieră.
- 300 de mii de euro este cota de piață a lui Silviu Lung Jr, potrivit transfermarkt.com.
Etichete: universitatea craiova , mihai rotaru , transferuri universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții