Video Mihai Pintilii se teme de un lucru la meciul cu Academica Clinceni-FCSB
articol scris de Digi Sport08.02.2022, 15:59
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Mihai Pintilii (37 de ani) va conduce din nou FCSB şi în următoarea etapă pentru că Toni Petrea are COVID-19 şi încă nu poate fi alături de echipă.
Despre stilul pe care îl va pune în practică atunci când va ajunge antrenor cu Licenţă PRO, fostul internaţional român anunţă că va fi unul foarte ofensiv.
Pintilii le atrage atenţia celor de la FCSB înaintea duelului cu Academica Clinceni: "Trebuie să fie concentraţi"
Este al doilea joc la rând în care Pintilii face pe antrenorul principal după ce a refuzat oferta lui Edi Iordănescu de a deveni antrenor secund la echipa naţională. Primul a fost cu U Craiova 1948, scor 2-2.
Academica Clinceni-FCSB, în etapa a 25-a, este programat miercuri, de la ora 19:55, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonaţii Digi Mobil pot viziona partida şi pe noua Aplicaţie Digi Sport, care poate fi descărcată din Google Play sau App Store.
Mihai Pintilii se teme că jucătorii săi ar putea fi lipsiţi de concentrare, în ideea că Academica nu are cum să le pună probleme pentru că nu mai au jucători şi se confruntă cu mari probleme financiare.
”Așa ar trebui să fie, o formalitate, dar ați văzut ce a fost la Pitești, când FC Argeș a câștigat greu cu gol din ofsaid. Jucătorii trebuie să fie concentrați și să nu facă greșeli.
Ca și valoare nu are rost să mai vorbim. Clinceni îi mai are doar pe Moulin și pe Holzmann din vechiul lot. În rest, numai copii. Mai este Ureche, portarul și Cristi Dumitru, care nu are drept de joc.
E greu să te motivezi, dar e chestie de concentrare", a afirmat Mihai Pintilii, râzând.
Declaraţiile lui Mihai Pintilii înaintea meciului Academica Clinceni-FCSB
Etichete: mihai pintilii , academica clinceni fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții