Mihai Bordeianu a câștigat un litigiu cu CFR Cluj! Anunțul FRF
articol scris de Digi Sport28.09.2022, 20:48
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mijlocașul Mihai Bordeianu (30 de ani) a câștigat un litigiu cu CFR Cluj, clubul la care este legitimat, a anunțat miercuri Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF.
Mihai Bordeianu a câștigat un litigiu cu CFR Cluj! Anunțul FRF
Mihai Bordeianu a cerut plata unor sume restante, iar campioana României a fost somată de FRF.
“BORDEIANU MIHAI CĂTĂLIN vs. FC CFR 1907 CLUJ SA – Pretenții financiare – Admite cererea precizată a reclamantului. Obligă clubul pârât la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de procedură și onorariu avocațial”, se arată în decizia publicată de LPF și FRF.
Mihai Bordeianu a revenit la CFR Cluj în august 2021, după ce a mai jucat pentru această echipă în perioada ianuarie 2018 – octombrie 2020.
Mihai Bordeianu are în palmares cinci titluri în Liga 1 și două Supercupe ale României cu CFR Cluj.
În acest sezon, mijlocașul central a jucat în 13 meciuri pentru CFR Cluj și a reușit o pasă de gol, în Liga 1.
La finalul lunii august, Rapid și CFR Cluj ar fi discutat despre un eventual schimb de jucători Alexandru Albu – Mihai Bordeianu. În cele din urmă, nu s-a ajuns la un acord.
- 1,4 milioane de euro este cota de piață a lui Mihai Bordeianu, potrivit Transfermarkt. Mijlocașul mai are contract până în vara anului 2024.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , frf , bordeianu , mihai bordeianu , camera națională pentru soluționarea litigiilor , litigiu cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții