”Mi se pare incredibil”. Alex Chipciu e surprins de reacțiile provocate de Vlad Chiricheș
articol scris de Digi Sport18.04.2024, 13:28
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Alex Chipciu (34 de ani) a reacționat după ce FCSB a făcut un pas uriaș către titlu, după 1-0 cu CFR Cluj.
Înainte de Oțelul - ”U” Cluj, din semifinalele Cupei României, Alex Chipciu a transmis că e surprins că lupta pentru titlu se decide atât de repede și a anunțat că i-a felicitat deja pentru campionat pe Mihai Pintilii și pe Vlad Chiricheș.
Alex Chipciu: ”Mi se pare incredibil”
De asemenea, Alex Chipciu s-a arătat surprins de faptul că oameni din lumea fotbalului și suporteri sunt impresionați de nivelul arătat de Vlad Chiricheș. Alex Chipciu se aștepta ca fundașul central să devină imediat după revenire ”stâlpul” apărării FCSB-ului.
”L-am felicitat pe Chiricheș, avem un grup cu foștii colegi de la FCSB, Pinti era și el în grup. Au început felicitările. Mă bucur pentru Pinti, e antrenor, știu cât a suferit acolo și cât a tras ca lucrurile să meargă. Pe Chiri îl laudă toată lumea acum ’Mamă, ce fotbalist e!’.
Mi se pare incredibil că lumea nu a crezut că e! Să joci la Sassuolo atâția ani cu jucători de la naționala Italiei... Clar trebuie să fii bun, nu ai cum să nu fii bun! Am văzut un meci, i-am trimis acum, un Manchester – Tottenham, când a ieșit omul meciului pe Old Trafford.
E greu să joci la nivelul ăla, când vii în România, cu siguranță ai plusuri. Mă bucur pentru ei și cam atât. I-am felicitat! E treaba lor, eu mă gândesc la Cupă”, a declarat Alex Chipciu.
Corvinul așteaptă în finala Cupei României
Alex Chipciu și ”U” Cluj luptă cu Oțelul Galați joi, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1, pentru un loc în finala Cupei României.
Învingătoarea va juca pentru trofeu împotriva Corvinului Hunedoara, care a trecut în semifinale de FC Voluntari 3-1.
Etichete: vlad chiriches , mihai pintilii , alex chipciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții