Mesajul urât cu care FCSB a fost întâmpinată la Botoșani! ”Știm cu toții, s-au făcut de râs”
articol scris de Digi Sport01.12.2022, 19:41
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Partida FC Botoșani - FCSB, restanță din runda cu numărul 6 din Liga 1, poate fi urmărită în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Jocul dintre cele două formații a fost programat inițial la finalul lunii august, însă a fost amânat la solicitarea FCSB-ului. Gruparea roș-albastră se afla între cele două partide cu Viking, din play-off-ul Conference League.
FCSB, ironizată la Botoșani: ”S-au făcut de râs!”
În acest context, cu câteva minute înainte de startul meciului de la Botoșani, crainicul a avut o ieșire urâtă la adresa FCSB-ului, direct la stația de amplificare a stadionului.
”Știm cu toții de ce această partidă se dispută acum. FCSB a făcut o solicitare, iar LPF i-a dat acceptul pentru a se pregăti pentru cupele europene, apoi știm cu toții ce a urmat. S-au făcut de râs acolo, s-au făcut de râs! În fine, să trecem la această partidă”, a transmis crainicul din Botoșani.
Amânarea meciului cu Botoșani a fost de bun augur pentru FCSB, care a reușit să treacă de Viking și s-a calificat în grupele Conference League, însă acolo trupa bucureșteană a obținut doar două puncte și a fost cea mai slabă echipă din competiție.
Echipa de start a FCSB-ului, la primul meci cu Leo Strizu pe bancă. Coman, Edjouma sau Omrani, rezerve
Partida de la Botoșani este prima pentru FCSB cu Leo Strizu la cârmă. Noul principal, în colaborare cu Mihai Pintilii, nu a schimbat partitura cu care roș-albaștrii au obișnuit în ultimele meciuri. Coman, Edjouma sau Omrani sunt în continuare rezerve, la fel ca până acum.
- VIDEO EXCLUSIV ”E o alegere potrivită” / ”Știm cine o să ia decizii”. Primele reacții după ce Leo Strizu a fost numit antrenor la FCSB
Echipele de start:
- FC Botoșani: Pap - Patache, Sadiku, Șeroni, Dragu - Ivanov, Dican, Tîrcoveanu - Petkovski, Roman, Mailat. Rezerve: Ureche, Sylla, Zabou, Mateus, David, Camara, Roman, Pinson, Mussis.
- FCSB - Târnovanu - Crețu, Dawa, Tamm, Radunovic - Olaru, Șut, Oaidă - Cordea, Compagno, Oct. Popescu. Rezerve: Vlad, Haruț, Coman, Miculescu, Edjouma, Omrani, Nikolov, Pantea, Radaslavescu.
Etichete: fc botosani - fcsb , crainic botosani , mesaj botosani fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții