Exclusiv Mesajul lui Montini la 16 ore după lovitura în cap primită de la grecul Koutroubis
02.03.2019, 12:56Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Dinamo-Concordia. Cei care au fost prezenţi pe Stadionul Dinamo sau au văzut meciul cu Concordia, scor 2-1, la televizor s-au speriat aseară când au văzut că Mattia Montini a ajuns la spital, dus de urgenţă cu Salvarea. În minutul 10, italianul s-a dat cap în cap cu Koutroubis, iar în minutul 26 a fost înlocuit cu Papazouglou. Din fericire, a fost vorba doar despre o sperietură pentru că azi Mattia se simţea mult mai bine.
"A fost doar o traumă foarte puternică, dar nu e ceva grav. De luni sunt la dispoziţia echipei", a declarat Montini pentru Digi Sport.
Vineri seară, Montini a încercat să continue să joace după lovitura primită de la grec, dar i s-a făcut rău. Nu numai că a fost schimbat, dar medicii au decis să-l imobilizeze cu guler cervical şi să-l transporte cu Salvarea la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Fotbalistul a încercat să-i liniştească pe fani încă de azi-noapte, când a spus "cred că în acest moment sunt mai bine. Acum sunt la spital, îmi fac toate analizele ca să se asigure că nu am pățit nimic grav, ăsta este protocolul. După ce se termină investigațiile mă duc acasă. Acum am o durere de cap. Pe teren nu mai vedeam bine, dar acum sunt ok", a spus el pentru doardinamo.ro.
Ce au spus Nistor şi Rednic, după Dinamo-Concordia 2-1, despre accidentarea lui Montini
"Montini nu mai era la vestiar la pauză. Nu știam ce s-a întâmplat cu el. Avea niște amețeli. Sper să se întoarcă sănătos la antrenamente", a spus Nistor după meci, iar Mircea Rednic era şi el îngrijorat: "E la spital. E o uşoară comoţie. Când a ieşit, mi-a spus că nu vede cu un ochi. Ăsta e fotbalul, sper să nu fie ceva grav".
Dinamo a câştigat cu 2-1 meciul cu Concordia, prin golurile marcate de Papazouglou (min. 39) şi Sorescu (min. 66), respectiv Ropotan (min. 69).
VIDEO rezumatul partidei Dinamo-Concordia 2-1
Etichete: mircea rednic , dan nistor , video dinamo concordia , mattia montini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții