Exclusiv Mesajul lui Florin Prunea pentru conducerea Rapidului: ”Trebuie dat!”
articol scris de Digi Sport21.12.2024, 17:10
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rapid a pierdut partida cu CFR din Cupa României, scor 0-2, însă ambele echipe s-au calificat în sferturile de finală ale competiției. Giuleștenii vor juca împotriva celor de la Metalul Buzău, în deplasare, în timp ce clujenii vor primi vizita Universității Craiova.
Bogdan Ungureanu (17 ani) a fost titularizat de Marius Șumudică între buturi, în condițiile în care Benjamin Siegrist este în continuare indisponibil, iar antrenorul n-a vrut să riște cu Marian Aioani, care s-ar fi putut accidenta.
Florin Prunea, despre Bogdan Ungureanu: ”Trebuie dat să joace undeva”
În sezonul trecut, portarul de 17 ani a primit încredere din partea lui Bogdan Lobonț, care l-a titularizat în meciurile din play-off, iar evoluțiile goalkeeper-ului au fost promițătoare. Totuși, Ungureanu nu mai apărase poarta giuleștenilor într-un meci oficial din 19 mai, de la o victorie cu FCSB, scor 2-0, iar acest lucru s-a văzut.
La confruntarea cu CFR Cluj, tânărul portar a avut multe momente de ezitare, iar unul dintre ele a cântărit decisiv pe tabelă. Mai exact, la al doilea gol al ardelenilor, când a ratat degajarea după o pasă trimisă în spate de Kait.
Florin Prunea a sărit în apărarea lui Bogdan Ungureanu, iar fostul portar a afirmat că goalkeeper-ul alb-vișiniilor ar trebui trimis sub formă de împrumut la o echipă unde să fie titular și să crească.
”Nu trebuie certat copilul, nu trebuie să aruncăm cu pietre în el. El vine după o perioadă foarte lungă în care nu a apărat. Trebuie dat să joace undeva. Eu cred că Rapid mai are în academie portari, din câte știu eu, mai au și portari împrumutați în țară.
El trebuie să uite meciul ăsta și să meargă mai departe, asta este. E bine că nu s-a întâmplat într-un meci cu miză foarte mare. Bine, probabil nu s-ar fi apelat la el, dar nu trebuie aruncat cu pietre în el”, a declarat Florin Prunea, la Liga Digisport.
- 100.000 de euro este cota de piață a lui Bogdan Ungureanu, potrivit transfermarkt.
VIDEO rezumat Rapid - CFR Cluj 0-2:
Etichete: rapid , florin prunea , bogdan ungureanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții