Flavius Stoican / Foto: Sport Pictures

Mesajul lui Flavius Stoican pentru Deian Sorescu, care ar putea pleca de la Dinamo

articol scris de Mihai Alecu
16.01.2022, 11:15
  • Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1

Dinamo a remizat în ultima partidă de pregătire înainte de startul sezonului, 2-2, cu Farul lui Gică Hagi.

"Câinii" au arătat o față mult mai bună în comparație cu meciul jucat în urmă cu doar câteva zile contra celor de la CS Mioveni, iar unul dintre remarcați a fost Deian Sorescu, care a și înscris contra celor de la Farul Constanța.

Stoican ar vrea ca Deian Sorescu să rămână la Dinamo

Flavius Stoican a vorbit după meciul jucat la Constanța, iar tehnicianul s-a adresat situației lui Deian Sorescu, care este aproape de plecarea de la Dinamo.

"Va fi încununarea evoluției lui de până acum. Mi-aș dori să rămână. Potențialul lui e enorm. Dacă el are oferte, înseamnă că are un potențial fantastic. El a ieșit în față chiar dacă Dinamo e pe locul 15 în Liga 1.

Dacă noi eram mai sus, cu siguranță cota lui era mai mare. Contează ca el să fie mulțumit dacă va pleca la alt club. Pentru mine, nu e un motiv de bucurie că pleacă, dar m-aș bucura pentru el și am ameliora în același timp situația financiară", a spus Stoican, după Farul - Dinamo 2-2, la zona mixtă.

Deian Sorescu, ca și plecat de la Dinamo!

Chiar dacă nu oferit numele celor două cluburi, se vorbește despre interesul polonezilor de la Rakow Czestochowa, locul 3 în Ekstraklasa, și FC Damac, locul 5 în campionatul Arabiei Saudite.

Nu sunt zvonuri, există oferte pentru Sorescu, sunt două echipe concrete și să vedem. Sper să se finalizeze într-o zi sau două. A trecut prin momente grele, acel episod când a fost dezbrăcat de galerie l-a marcat puțin. 

O să mai aducem jucători, avem în lucru 3-4 jucători, poate reușim să-i aducem pe toți. Nu este fricos și apreciez foarte mult acest lucru la el. Dacă nu era așa bun, nu avea oferte”, a declarat Iuliu Mureșan, la Pro X, înaintea partidei amicale dintre Farul și Dinamo, de la Ovidiu.

Deian Sorescu nu uită momentul în care a fost dezbrăcat de suporterii lui Dinamo: ”Nu am trecut peste!”

Deian Sorescu nu a uitat conflictele cu suporterii lui Dinamo, iar jucătorul ”câinilor” spune că va ține minte momentul de la finalul partidei cu CS Mioveni, scor 2-1, atunci când a fost dezbrăcat de fani.

Totuși, Sorescu spune că va da totul în tricoul lui Dinamo, până când va fi nevoit să plece. Iuliu Mureșan a anunțat că Sorescu va pleca de la formația din Ștefan cel Mare în cazul în care va veni o ofertă convenabilă pe numele său.

În ciuda acestor lucruri, Deian Sorescu spune că nu și-a dorit niciodată să plece de la Dinamo.

Nu e nimic special cu mine. Sunt același băiat pe care lumea îl știe. Nu sunt schimbat, nu am mofturi, nu am pretenții. Sunt același băiat care am fost de la început la Dinamo. Nu am trecut peste acele evenimente, voi ține minte, dar nu toți sunt la fel. Voi lupta pentru colegi, pentru staff și pentru oamenii care iubesc cu adevărat acest club.

Mă bucur că ne susțin și la meciuri amicale. Știu că sunt foarte mulți fani înfocați, sunt foarte mulți fani care își dau ultimii bani pentru acest club. Sunt conștient. Le apreciem gestul. Noi vom da sută la sută în continuare. Nu vreau să vorbesc după un singur meci. Începe campionatul. Orice meci va fi ca o finală. Am mai trecut prin asemenea momente. Vom lupta până la ultima șansă.

Am un contract cu Dinamo. Voi da sută la sută până în ultima mea zi aici și voi îmbrăca tricoul cu mândrie. Când nu voi mai fi aici, banii luați pe mine sau pe oricare alt jucător din echipă ne vor ajuta pentru că știți situația financiară cum este. Ne-au ajutat suporterii, dar trebuie venituri și din altă parte.

Am avut o discuție cu domnul Mureșan, cu antrenorii și cu toți din staff. Le-am spus punctul meu de vedere, că nu îmi doresc să plec, nu a fost niciodată dorința mea. Îmi doresc să ajung la un nivel mult mai înalt, dar voi da sută la sută până în ultima mea zi. Nu vreau să vorbesc despre plecare, vreau să vorbesc despre prezent”, a declarat Deian Sorescu la finalul partidei.

Etichete: dinamo , transfer , iuliu muresan , farul , deian sorescu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Bilete mai scumpe la metrou începând cu 1 ianuarie: Cât ar urma să coste o călătorie. Propunerile Metrorex

Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de Ordin publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor, citat de Agerpres. O călătorie cu metroul ar urma să coste 5 lei, de la 3 lei cât e în prezent, în timp ce abonamentul lunar se scumpește la 100 de lei.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dorit de Genoa, Ianis Hagi n-a stat prea mult pe gânduri. Scoțienii au făcut anunțul

Oficial Fotbalistul ”lăsat în Gara de Nord” de FCSB a semnat

FCSB, pe locul 2 la final de an! De ce nu e deasupra lui 'U' Cluj, deși are avantaj la "directe"

Declarația surprinzătoare a lui Daniel Bîrligea, după ultima partidă a anului

Dan Șucu nu se oprește! Italienii au anunțat următoarea achiziție

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Probleme la negocierile cu Adrian Mutu! Conducerea a făcut anunțul: "Din păcate, asta e situația"

Cornel Dinu: "Este o știre șocantă, ceva neașteptat"

Cehii au reacționat după ultimul transfer reușit de FCSB

Gigi Becali i-a decis soarta lui Vlad Chiricheș: ”Așa a vrut Dumnezeu”

Citeşte şi

Exclusiv Dinamo a anunțat prima lovitură pe care o pregătește pe piața transferurilor

Exclusiv Andrei Nicolescu a fost pus să aleagă câte un jucător de la ”U” Cluj, FCSB, Craiova, CFR și Rapid și nu a ezitat

PEROZHeidi Klum, mândră de fiicele ei. Pe Leni o știe toată lumea, dar cum arată Lou la 15 ani. A atras toate privirile pe pârtia de schi

FILM NOWAre 43 de ani și doi copii, dar e într-o formă de invidiat. Natalie Portman, răvășitoare în costum de baie, în St. Barts, după divorț

Primul jucător care pleacă de la CFR Cluj. Surpriza e totală! Dan Petrescu a luat decizia citeşte ştirea pe Prosport.ro

Campioana olimpică a murit la doar 26 de ani! "Şi-a pierdut viaţa în mod tragic, brutal" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum au reacționat fanii când au văzut-o pe Iuliana Beregoi în rochie de mireasă. Artista a împlinit de curând 20 de ani: „Te măriți?”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum au reacționat fanii când au văzut-o pe Iuliana Beregoi în rochie de mireasă. Artista a împlinit de curând 20 de ani: „Te măriți?”

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”