Mesajul lui Andrei Vlad pentru suporterii olteni după clinciurile de la victoria din Bănie
articol scris de Digi Sport29.11.2021, 14:25
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Andrei Vlad are un merit important în obţinerea victoriei de către FCSB la Craiova, împotriva echipei antrenate de Laurenţiu Reghecampf, scor 3-2, pentru că la 2-2 a avut o paradă extraordinară.
Dar de-a lungul meciului şi mai ales după golul lui Cordea, Andrei Vlad a răbufnit la adresa suporterilor olteni plasaţi în spatele lui în repriza secundă, care l-au şicanat în permanenţă drept răzbunare că în urmă cu patru ani a fugit de la Craiova la FCSB.
Mesajul lui Andrei Vlad pentru suporterii olteni: "Au parte de respectul meu"
După terminarea meciului, Vlad a afirmat că nu are niciun resentiment legat de comportamentul fanilor şi că-şi doreşte ca oamenii să aibă voie să intre pe stadioane pentru că fără ei fotbalul nu este fotbal.
"Da, aşa sunt ei (n.r. suporterii olteni), mai agitaţi, pot spune, dar au parte de respectul meu. Avem nevoie de public, de fani, avem nevoie de suporteri la stadion pentru că fotbalul este mai frumos cu public în tribune", a afirmat Andrei Vlad pentru FCSB TV.
Întrebat dacă speră ca la meciul cu UTA, de pe Arena Naţională, să vină mulţi suporteri, portarul FCSB-ului a spus că "îi aşteptăm să fie alături de noi, să vină în număr cât mai mare, să ne încurajeze şi să reuşit să câştigăm următorul meci", a mai spus Vlad după victoria de la Craiova.
Gestul făcut de Andrei Vlad către suporterii Universităţii Craiova după golul lui Cordea
Galerie Foto
Rezumat video Universitatea Craiova-FCSB 2-3
Etichete: andrei vlad , video universitatea craiova fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții