Mesajul lui Alex Dobre pentru Marius Șumudică, după ce a semnat cu Rapid
articol scris de Digi Sport08.10.2024, 14:05
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Alex Dobre (26 de ani) a fost prezentat oficial la Rapid în cursul zilei de luni (7 octombrie).
Atacantul lateral, care a fost dorit insistent și de patronul Ioan Varga la CFR Cluj, a fost adus liber de contract de la Famalicao și a semnat un contract pe doi ani cu formația giuleșteană, valabil până în 2026.
La scurt timp după ce a fost prezentat, Dobre a dezvăluit ce așteptări are de la antrenorul Rapidului Marius Șumudică (53 de ani).
Alex Dobre: ”Sunt sigur că Marius Șumudică mă va pune din nou pe picioare”
Alex Dobre a mărturisit că-și dorește să dea tot ceea ce are mai bun și să aibă evoluții foarte bune în tricoul ”alb-vișiniu”, mai ales că va bifa prima experiență a sa în fotbalul din SuperLigă.
Extrema, care poate evolua în ambele flancuri ale atacului, a continuat și s-a declarat convins că Marius Șumudică va reuși să-l readucă la o formă sportivă bună, care să-l readucă în atenția echipei naționale și a selecționerului Mircea Lucescu (79 de ani).
”Vă mulțumesc, pentru că m-ați primit în casa voastră! Aștept cu nerăbdare să încep. Îl văd ca pe un transfer important în cariera mea. Sunt entuziasmat că nu am evoluat niciodată în Liga 1 (n.r. SuperLiga). Nu o să dezamăgesc Rapidul și o să dau tot ce am mai bun.
La noi cred că este un nivel bun, te poți afirma ca jucător și poți demonstra cine ești cu adevărat și să poți face următorul pas în carieră.
Eu cred și sunt sigur că Marius Șumudică este un antrenor foarte bun. Care mă va pune din nou pe picioare. O să îl ascult pe dânsul și pe tot staff-ul, să fiu în echipă în cel mai scurt timp posibil.
(n.r. cum vezi concurența ofensivă?) E cea mai importantă. Te face să-ți câștigi locul de titular. Dacă meriți joci, dacă nu, nu! Este un moment greu la Rapid, dar e o chestiune de timp”, a spus Dobre, într-un interviu pentru Rapid TV.
- un milion de euro este cota de piață a lui Dobre, potrivit Transfermarkt
În sezonul trecut, Alex Dobre a evoluat în 16 partide pentru Famalicao (formație din prima ligă portugheză) și a marcat un gol. În afară de Famalicao, atacantul a mai jucat pentru Dijon, Yeovil Town, Bury, Rochdale, Bournemouth și Wigan.
- două selecții are Dobre, pentru prima reprezentativă a României
Etichete: rapid , marius sumudica , alex dobre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții