Membrii galeriilor, acuzați pentru haosul din Piața Victoriei. Răspunsul dinamoviștilor a venit abia acum
14.08.2018, 08:07SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
VIDEO Dinamo - Viitorul. Luni seară, fanii lui Dinamo au sancţionat comportamentul jandarmilor în timpul protestelor de vineri, 10 august, încheiate cu o intervenţie violentă a Jandarmeriei Române.
La trei zile de la protestele antiguvernamentale din Piaţa Victoriei, când Mitingul Diasporei a fost transformat într-o încleştare de stradă între jandarmi şi protestatari, ultraşii din Peluza Cătălin Hîldan (PCH) au transmis câteva mesaje pentru forţele de ordine, pe care le consideră vinovate pentru evenimentele nefericite din centrul Capitalei.
"Cea mai proastă meserie este la Jandarmerie" şi "România, stat poliţienesc" au fost mesajele prin care fanii au sancţionat cele petrecute în Piaţa Victoriei.
Vineri, 425 de persoane tratate de ambulanțe la fata locului, iar 63 de oameni au fost duși la spitalele Floreasca și Elias, ca urmare a intervenţiei violente a Jandarmeriei Române în timpul protestului din Piaţa Victoriei. Ca de fiecare dată în ultimii ani, vina a fost aruncată pe un grup de protestatari turbulenţi, numiţi ultraşi de canalele media care au relatat unul dintre cele mai mari proteste din istoria recentă a României.
Aceștia s-au răfuit cu jandarmii, după "războaie mai vechi", purtate la meciuri, iar acum ar fi venit să se răzbune. Mai multe persoane au fost identificate de Jandarmerie drept membri au unor facțiuni violente de suporteri ai echipelor din București. Majoritatea avea fețele acoperite și tricourile scoase, iar unii dintre ei chiar au fost auziți când treceau pe lângă jandarmii masați în detașamente și îi amenințau despre ce aveau să pățească. Ceea ce s-a și întâmplat în cele din urmă.
"În Piața Victoriei și-au făcut apariția persoane cunoscute ca făcând parte din grupuri violente și galerii ale unor echipe de fotbal. Rugăm protestatarii de bună credință să se delimiteze de aceste grupuri și să nu sprijine în niciun fel acțiunile lor violente! De asemenea, îi rugăm pe oamenii care protestează pașnic să nu intre în conflict cu aceste persoane! Repetăm apelul nostru la calm și recomandăm femeilor și persoanelor însoțite de copii să se retragă din zona în care au loc violențe!", a transmis, vineri, jandarmeria.
Doi dintre cei care au creat haos la protestul de vineri din Piaţa Victoriei sunt suporteri ai Stelei, echipa de Liga a IV-a condusă de Marius Lăcătuş. Anunţul oficial a fost făcut de FCSB, care a ţinut astfel să se delimiteze de manifestările huliganice.
"FOARTE IMPORTANT!
Având în vedere informaţiile eronate apărute în mass-media pe parcursul acestei zile, cu privire la conflictele de vineri seara, din Piaţa Victoriei, facem următoarele precizări:
1. Cei doi suspecţi reţinuţi nu sunt suporteri ai echipei noastre, ci fac parte dintre susţinătorii echipei Clubului Sportiv al Armatei, care evoluează în Liga a 4-a! Acest lucru poate fi verificat prin simpla vizionare a conturilor de Facebook ale acestora.
2. Facem un apel către mass media să verifice cu atenţie informaţiile publicate şi să nu implice numele clubului nostru şi susţinătorii FCSB în subiecte care implică manifestările huliganice!
Vă mulţumim!", este comunicatul postat pe Facebook de FCSB.
Etichete: liga 1 , dinamo , suporteri dinamo , dinamo viitorul , dinamo proteste , miting diaspora , suporteri dinamo mesaje , dinamo jandarmenrie , suporteri jandarmerie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții