Mesaj special al lui Florin Tănase pentru fata lui Meme Stoica: "Îi dedicăm victoria şi îl aşteptăm şi pe el lângă echipă!"
09.11.2019, 22:56SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FC Botoşani - FCSB | Florin Tănase a fost din nou om de bază în victoria roş-albaştrilor la Botoşani - FCSB şi-a luat astfel revanşa faţă de eşecul din tur, în care echipa de atunci a fost surclasată de moldoveni. Tănase crede că FCSB a arătat ca o echipă mare mai ales după eliminarea nemeritată a lui Bogdan Planic.
"Am luat 3 puncte foarte importante. A fost un meci dificil după eliminarea lui Planic, dar ca o echipă mare am marcat şi golul al doilea în inferioritate numerică. Mă aşteptam să-i prindem, să recuperăm o minge să-i prindem desfăcuţi şi aşa s-a întâmplat din fericire.
Eu am văzut că Planic a lovit primul mingea, iar jucătorul de la Botoşani a dat apoi în piciorul lui. A fost fault invers," a declarat Florin Tănase după meci.
Florin Tănase îl aşteaptă pe Meme Stoica la echipă
Căpitanul lui FCSB a avut şi o dedicaţie specială după succesul cu 2-0.
"Dedicăm victoria fetei lui Meme, Teodora, are probleme grave de sănătate. Suntem alături de ea. Îl aşteptăm şi pe el lângă noi, mulţi au crezut că a lăsat echipa la greu pentru că mergeam prost, dar dânsul e discret şi nu a vrut să vorbească despre problemele de familie," a precizat căpitanul roş-albaştrilor.
Florin Tănase speră să se alăture luii Florinel Coman şi Iulian Cristea la echipa naţională. Fotbalistul ar putea fi chemat de Cosmin Contra în locul lui Florin Andone, accidentat în partida lui Galatasaray cu Gaziantep.
"Sper că dacă voi fi convocat voi merge cu mare drag şi voi da totul. Am telefonul deschis, doar noaptea e pe silenţios," a spus Tănase după meciul de la Botoşani.
Etichete: mihai stoica , florin tanase , bogdan planic , botosani fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții