"Merloi este cât o vrăbiuţă". Reacţii după Academica-Viitorul 2-3
07.03.2020, 17:13Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Gabi Iancu a marcat pentru oaspeţi golul din penalty-ul contestat vehement de gazde, iar scorul a devenit în acel moment 2-2, pentru ca al final Academica Clinceni-Viitorul scorul să fie 2-3.
La finalul partidei, Gabi Iancu a fost întreabat ce părere are despre arbitraj şi dacă ştie de ce au protestat gazdele după ultimul fluier al arbitrului Lucian Rusandu.
Gabi Iancu, după Academica-Viitorul 2-3: "Merloi este cât o vrăbiuţă"
"Nu mă interesează. Ce să le zic? Tot meciul au dat faulturi ... Ok, la un penalty se vede mai uşor. Dar Merloi, dacă puneai mâna pe el, aşa, gata, cădea, că e cât o vrăbiuţă. Şi i s-au dat faulturi non-stop", a spus Iancu.
George Merloi are 20 de ani, iar transfermarkt.de notează că are 1,70 metri, deşi pare mai scund. Crescut la FCSB, Merloi a fost adus la Clinceni de la Rennes B.
Despre căpitanul Viitorului sunt mulţi care spun că merită să fie chemat la echipa naţională. Unul dintre cei mai în formă jucători din campionatul intern, Iancu a recunoscut că ar vrea la lot, ca orice jucător, dar în acest moment îl interesează Viitorul.
"Sunt sigur că dacă evoluţiile mele vor fi bune, cei de la echipa naţională se vor gândi şi la mine. Şi mă gândesc, vă daţi seama că orice jucători îşi doreşte să îmbrace tricoul echipei naţionale. Dar până atunci mă interesează ce fac la echipa de club", a completat Iancu.
Ce penalty a putut da arbitrul Lucian Rusandu
Penalty incredibil acordat în minutul 72 al partidei dintre Academica Clinceni şi Viitorul, de pe terenul ilfovenilor. Arbitrul Lucian Rusandu a considerat drept fault contactul dintre Florin Bejan şi Carlo Casap, din careul gazdelor, la scorul de 2-1 în favoarea Academicii.
Rezumat video Academica-Viitorul 2-3
Etichete: gabi iancu , video academica-viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții