Mateo Susic, decis să plece de la CFR Cluj! ”Nu a dorit prelungirea contractului!”. Andrei Burcă ar putea pleca și el
articol scris de Digi Sport14.02.2022, 15:58
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Președintele celor de la CFR Cluj, Cristi Balaj, a declarat că fundașul dreapta bosniac, Mateo Susic (31 de ani) nu mai dorește să-și prelungească contractul cu formația din Gruia și va pleca în vară.
Mateo Susic se află în ultimele luni de contract, dar a refuzat orice propunere din partea campioanei pentru a continua angajamentul.
Mateo Susic va pleca de la CFR Cluj!
Fotbalistul cu opt selecții în naționala de seniori a Bosniei se află la Cluj din 2019. De asemenea, a mai evoluat la CFR Cluj și în sezonul 2014/2015, după care a plecat în Moldova, la Sheriff Tiraspol, până la întoarcerea în România.
Chiar dacă a fost măcinat de accidentări în ultima perioadă, Mateo Susic rămâne unul dintre jucătorii preferați ai lui Dan Petrescu la CFR Cluj. Când acesta era apt de joc și 100% pregătit, ”Bursucul” apela la el negreșit.
În acest sezon, Susic a pornit ca titular în flancul drept al apărării, mai ales în meciurile din preliminariile Ligii Campionilor și Europa League, apoi s-a produs un scurtcircuit.
Marius Șumudică nu-l considera titular incontestabil în Liga 1, dar nici revenirea lui Dan Petrescu nu i-a atribuit automat acest statut. În total, a bifat prezențe în doar 11 etape de Liga 1.
În ultimele cinci runde, Susic a jucat doar 7 minute, în ultima etapă, cu Gaz Metan Mediaș, scor 2-1 pentru CFR. Cota de piața a fotbalistului, conform Transfermarkt.de, este de 1 milion de euro.
”Susic nu a dorit să prelungească contractul, este jucătorul CFR-ului, îl vom sprijini să-și găsească o echipă OK.
Au fost oferte și există posibilitatea ca Burcă să fie transferat din vară. A trebuit să ne asigurăm că nu rămânem descoperiți.
Au fost aduși jucători tineri. Este pentru prima dată când au fost folosiți doi fotbaliști Under 21. Încercăm să întinerim lotul, ne gândim la viitor”, a declarat Cristi Balaj, la Pro X.
Etichete: cristi balaj , mateo susic , andrei burca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții