Exclusiv Mateo Susic are cale liberă către FCSB! Va muta Gigi Becali?
articol scris de Digi Sport16.02.2022, 23:40
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fundașul bosniac Mateo Susic (31 de ani) are șanse minime să continue la CFR Cluj din vară, în condițiile în care a refuzat oferta de prelungire a contractului, scadent la finalul lunii iunie 2022.
Mateo Susic pleacă de la CFR Cluj în vară
În direct la Digi Sport, Cristi Balaj (50 de ani), președintele clubului CFR Cluj, a anunțat că Susic ar putea să ajungă la FCSB în vară, dar că fotbalistul va fi folosit de antrenorul Dan Petrescu (54 de ani), fără rețineri, până la finalul sezonului.
Mateo Susic, fundaș dreapta, a primit o ofertă salarială mai mică din partea CFR-ului. Impresarul bosniacului a anunțat că l-a propus pe jucător inclusiv la FCSB.
“Susic este jucătorul CFR-ului. Nu e singurul jucător de la CFR Cluj despre care s-a discutat că a vorbit cu cineva de la FCSB. Este dreptul lor, fiind în ultimele șase luni de contract, n-au greșit cu absolut nimic.
Susic este un caracter deosebit, bineînțeles că va beneficia de încredere în continuare. Motivul pentru care s-a încercat prelungirea contractului lui Susic, i-am făcut o ofertă, a fost nu doar datorită valorii lui fotbalistice, ci și datorită caracterului impecabil pe care îl are.
Sunt informații confidențiale despre contract, am discutat despre optimizare în raport cu performanțele sportive. Optimizare înseamnă și reducere”, a spus Cristi Balaj, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
- 1 milion de euro este cota de piață a lui Mateo Susic, potrivit Transfermarkt.
Gigi Becali îl poate transfera pe Susic. ”M-a sunat agentul lui”
Patronul FCSB-ului, Gigi Becali, a confirmat spusele impresarului și a lăsat să se înțeleagă că va cântări bine opțiunea unui transfer al lui Susic în vară.
”M-a sunat agentul lui Susic să-mi spună despre băiat. Vom vedea. Deocamdată l-am luat însă pe postul respectiv pe Florin Achim”, a declarat Gigi Becali, conform playsport.ro.
Fotbalistul cu opt selecții în naționala de seniori a Bosniei se află la Cluj din 2019. De asemenea, a mai evoluat la CFR Cluj și în sezonul 2014/2015, după care a plecat în Moldova, la Sheriff Tiraspol, până la întoarcerea în România.
În acest sezon, Susic a pornit ca titular în flancul drept al apărării, mai ales în meciurile din preliminariile Ligii Campionilor și Europa League, apoi s-a produs un scurtcircuit.
În ultimele cinci runde, Susic a jucat doar 7 minute, în ultima etapă, cu Gaz Metan Mediaș, scor 2-1 pentru CFR.
- Două titluri de campion al României cu CFR Cluj, o Supercupă a României, 4 trofee de campion al Moldoveni și 3 Cupe ale Moldoveni cu Sheriff Tiraspol și un titlu de campion al Bosniei-Herțegovina cu Zrinjski Mostar are în palmares Mateo Susic.
- 106 meciuri, două goluri și 5 assist-uri sunt cifrele lui Susic în tricoul celor de la CFR Cluj.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , contract , balaj , cristi balaj , susic , mateo susic , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții