Maşina lui Ianis Hagi, implicată într-un accident. O persoană a ajuns la spital
26.04.2018, 14:20Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Maşina lui Ianis Hagi a fost implicată într-un accident, în urma căruia un bicicilist a ajuns la spital. Incidentul a avut loc miercuri seară, în zona Sălii Sporturilor, din Constanţa.
Potrivit primelor informaţii, la volanul maşinii BMW nu se afla, însă, fiul lui Gică Hagi, care la ora accidentului, aproximativ 21:15, era la antrenament, alături de colegii de la Viitorul.
"La ora accidentului, Ianis se afla la antrenament, a avut antrenament până târziu. Azi dimineață iar am avut antrenament. Starea lui era una ok. Cred că dacă ar fi fost la volan nu ar fi avut o stare prea bună", a precizat o sursă din cadrul clubului, potrivit Gazetei.
"Din datele noastre, un bărbat în vârstă de 30 de ani conducea respectivul autoturism. A lovit un biciclist, care se afla pe pista pentru biciclete. Acesta a fost dus la spital. În cauză polițiștii constănțeni au întocmit dosar penal. Șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Cristina Vasile, pentru gsp.ro.
Totuşi, Cancan citează un martor ocular care susţine că maşina era condusă de Ianis Hagi: "El se afla la volan, dar altcineva a suflat în fiolă în locul lui. Dacă Poliţia va face rost de filmările camerelor de supraveghere, se va convinge".
Etichete: liga 1 , viitorul , ianis hagi , ianis hagi accident
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții