Martor la întâlnirea ”de foc” dintre MM Stoica și Sorin Cârțu: ”Numai la față să nu dai”
articol scris de Digi Sport23.08.2023, 10:10
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Helmut Duckadam (64 de ani) nu crede că Gigi Becali (65 de ani) l-ar pune acum pe Marius Șumudică (52 de ani) la FCSB, chiar și dacă ar fi rezultate proaste la echipă, ceea ce nu este cazul acum, pentru că împotriva antrenorului ar fi atât suporterii, cât și MM Stoica.
Deși este convins că între MM și Șumudică poate exista o împăcare de conveniență, cum a fost pe vremuri între același MM și Sorin Cârțu, Duckadam nu crede că patronul formației ar face o asemenea mișcare.
Duckadam a povestit cum s-au împăcat MM Stoica și Sorin Cârțu, chiar dacă nu voiau să lucreze unul cu celălalt. Glume în biroul lui Argăseală
În urmă cu 12 ani, situația la echipă nu era roză, iar Gigi Becali a decis să-l instaleze pe Sorin Cârțu antrenor. MM Stoica se opunea fățiș pentru că nu-i plăcea stilul de joc impus de Cârtu, unul defensiv. Dacă interesul său a fost să rămână la Steaua, actuala FCSB, și a trecut peste orice disensiune.
”Una este lăudatul și alta este să lucreze împreună. Acolo sunt răni prea vechi și nevindecate (n.r. între MM și Șumudică). Bunică-mea a avea o vorbă, te uit dar nu te iert.
Eu am pățit într-o situație asemănătoare când a venit Sorin Cârțu la Steaua (n.r. în martie 2011). Era Steaua atunci. Mihai Stoica a zis că pleacă în momentul doi a plecat dacă se întâmplă asta, că Sorin Cârțu are strategia Autobuzul și nu știu cum, și nu știu ce. Dar domnul Becali a trecut peste cuvântul lui Mihai Stoica și l-a pus pe Sorin Cârțu.
Noi eram în birou la domnul Argăseală, ne făceam strategia, chiar îi spuneam lui Narcis ‘Vezi ca mergi pe bancă’. Da, în locul lui Mihai Stoica. Și la un moment dat, stăteam cu spatele la ușă, se deschide usa, dar nu m-am întors.
În față stăteau Cârțu, Irimescu ... Și văd peste masă și Cârțu face așa (n.r. ca și cum se ferește de o palmă). Mihai Stoica, peste masă (n.r. să dea noroc cu el) ‘Sorine, nu știu ce.. Si Cârțu zicea ‘Numai să nu dai la față‘. ‘Nu, Sorine!’
Și atunci a fost marea împăcare.
Noi am ieșit afară la o țigară cu Irimescu, iar ce s-a mai discutat… N-a fost nicio prietenie. Sorin nu putea să fie contra lui Mihai Stoica pentru că avea galeria în spate Mihai Stoica, așa că a fost o împăcare de conjunctură, de conveninență. Deci, același lucru se poate întâmpla și aici, dar nu cred. Încă o dată o spun”, a povestit, cu umor, Helmuth Duckadam pentru playsport.
Etichete: helmut duckadam , antrenor fcsb , marius sumudica fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții