Exclusiv Marius Șumudică surprinde pe toată lumea: "Sunt nebun, cred că eu voi fi alesul!". Cum l-a "înțepat" pe Adrian Mutu
articol scris de Digi Sport08.07.2023, 23:02
Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
Marius Șumudică (52 de ani) este varianta preferată de fanii Rapidului, după ce clubul din Giulești a rămas fără antrenor.
De partea cealaltă, cei din conducere l-ar prefera pe Cristiano Bergodi, considerat în acest moment favorit să preia postul eliberat sâmbătă seară de Adrian Mutu.
Marius Șumudică a reacționat după ce Adrian Mutu a plecat de la Rapid
Invitat în studioul Digi Sport, Șumudică a avut un discurs extrem de sincer, în cadrul căruia s-a arătat dezamăgit de presupusa alegere a șefilor din Giulești.
Totuși, înainte să-l "înțepe" pe Mutu pentru momentul în care a decis să plece, Șumudică a mărturisit că încă speră că va câștiga, în cele din urmă, cursa pentru postul de antrenor al Rapidului.
"Spun sincer că m-am gândit să nu vin la emisiune. Jur că nu știu ce să spun! Aseară, când am văzut că fostul lider al galeriei, 'Corsicanu' (n.r. Gigi Răducan), a intrat în direct și a spus că domnul Șucu a bătut palma cu Bergodi, eu până atunci nu dormisem trei nopți, dar aseară n-am pus geană pe geană.
Nu știu ce să zic, în momentul de față, să fiu sincer, simt și îmi doresc, visez să antrenez Rapidul, o spun sincer. Simt că și planetele s-au aliniat de așa natură, eu liber de contract, iar Rapid fară antrenor.
Am încredere că, împreună cu cei din conducere, cu echipa și suporterii putem face performanță la Rapid. Dar eu sunt atât de nebun încât sper că încă voi fi numit acolo. Spun lucrul ăsta așteptând, până la urmă, un anunț oficial din partea celor de la Rapid care să mă contrazică.
Eu încă sper și sunt nebun, cred că eu voi fi alesul. Și mai spun un singur lucru, legat de toți oamenii care m-au sprijinit. Țin să le mulțumesc tuturor care m-au votat și mi-au fost alături.
Spun doar atât - credeți că dacă Șumudică nu va avea rezultate la Rapid va primi vreun cec alb din partea suporterilor? La Rapid nu există așa ceva. Vreau să închei cu asta: eu n-aș pleca în acest mod cu o săptămână înainte de finalul sezonului", a spus Șumudică, la Digi Sport Special.
Rapid a anunțat despărțirea de Adrian Mutu: "Dragoste cu sila nu se poate"
Plecarea lui Mutu a fost comentată de către doi membri importanți din conducerea Rapidului, acționarul Dan Șucu și președintele Daniel Niculae, care și-au exprimat regretul pentru despărțirea prematură de "Briliant" și neînțelegerile din ultima vreme.
"Decizia domnului Mutu de a pleca a creat multe discuții în contradictoriu în club, dar nu doresc să le detaliez. Spălarea rufelor în public nu este o atitudine pe care mi-o doresc pentru Rapid.
Ce mi-ar plăcea, însă, să vă marturisesc este că în urmă cu un an și jumătate, când domnul Mutu a devenit antrenorul Rapidului, am avut unele temeri.
Plecând de la ideea că în cariera sa de jucător a fost o vedetă incontestabilă la echipele mari la care a jucat, mi-a fost teamă să nu se comporte la fel și din postura de antrenor.
Am rămas plăcut surprins să descopăr un coleg matur, care a știut să se impună ca un component valoros al unei echipe, și nu ca o vedetă. Îmi pare rău că Adrian pleacă, dar dragoste cu sila nu se poate! Mulțumesc, Adrian! Multă baftă în continuare", a transmis Șucu.
"Îmi pare rău că Adrian a preferat un alt drum, mai ales că mai avem mai puțin de o săptămână până la startului noului sezon, dar, din păcate, clauza pe care o avea în contract ne-a făcut imposibilă misiunea de a-l convinge să rămână.
Îi urez mult succes în continuare! Rapid merge, ca întotdeauna, înainte, cu un alt antrenor, pe care îl vom anunța în cel mai scurt timp. Suntem convinși că împreună cu acesta, dar și alături de suporterii noștri unici, ne vom atinge obiectivele din noul sezon", a adăugat Niculae.
Etichete: marius sumudica , adrian mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții