Marius Șumudică pune ”paie pe foc” înainte de Rapid - FCSB: ”Au luat primul lor titlu. Suntem la egalitate acum!”
articol scris de Digi Sport18.05.2024, 11:33
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rapid București va juca, pe teren propriu, împotriva celor de la FCSB, în derby-ul din cadrul etapei a 10-a din play-off-ul SuperLigii.
Partida dintre cele două formații este programată pe 19 mai, duminică, de la 21:00, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații RCS-RDS vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro.
Marius Șumudică, ironic după ce FCSB a cucerit titlul în SuperLiga
După apariția în spațiul public a motivării de la Curtea de Apel București, în cazul deciziei luate în octombrie 2023, în procesul dintre CSA Steaua și FCSB, Marius Șumudică (53 de ani) a dorit să lanseze câteva ”săgeți” către noua campioană a României.
”Steaua este echipa Ministerului Apărării, Dinamo este echipa Ministerului de Interne, iar Rapid este echipa Ministerului de Transporturi. Eu asta am spus și nu stau să zic că are dreptate domnul Talpan, domnul Gigi Becali, domnul Mustață și așa mai departe. Nu intru în polemici și sunt sincer.
Eu am spus doar ce se întâmpla pe vremea mea. Nu pot să comentez nici de atacul lui Talpan la adresa lui Ilie Năstase. Pe domnul Ilie Năstase nu-l cunosc personal și știu doar că a fost o legendă a tenisului mondial. Nu pot să comentez.
A venit și îmbrăcat în general. Păi ce legătură are Ilie Năstase cu FCSB dacă a venit îmbrăcat în general? Nu știu. Eu îl respect pe domnul Ilie Năstase.
Îl respect cum respect și performanța FCSB-ului. Am văzut că au câștigat, acum, primul lor titlu din istorie. M-au ajuns din urmă. Suntem la egalitate acum”, a spus Marius Șumudică, potrivit Fanatik.
- Marius Șumudică a fost campion al României cu Astra Giurgiu, la finalul sezonului 2015 - 2016.
Marius Șumudică, considerat "soluția ideală pentru Rapid"
”Șumi” este în prezent liber de contract, dar ar fi dispus să antreneze gratis la Rapid, dacă i s-ar da ocazia.
Bogdan Andone, antrenorul lui FC Botoșani și apropiat al lui Șumudică, crede în continuare că ”Șumi” este cea mai bună variantă pentru giuleșteni, mult peste antrenorii străini vehiculați recent, cum ar fi Neil Lennon sau Alan Pardew.
”Fără să fiu partizan, cred că ar fi fost soluția ideală pentru Rapid, mai ales în acest moment delicat prin care trece de o lună și jumătate. Știe exact ce înseamnă Rapid, ar fi absorbit toată presiunea din jurul lui Șucu.
S-ar fi creat o atmosferă pozitivă, iar multă lume s-ar fi întors cu plăcere la Rapid. Cred că Șumi este în continuare cea mai bună opțiune”, a declarat Bogdan Andone, la ”Liga Digi Sport”.
Etichete: titlul de campioană , marius sumudica , fcsb campioana , rapid fcsb , marius sumudica ironie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții