Video Marius Şumudică: "Eu abia acum îmi pun problema care e adevărata Steaua"
articol scris de Digi Sport15.08.2022, 10:08
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Marius Şumudică (51 de ani), noul antrenor al echipei Al Raed, din Arabia Saudită, a revenit în România din cantonamentul efectuat în Turcia şi s-a arătat într-o formă de zile mari. N-a evitat niciun subiect şi s-a arătat la fel de acid ca întotdeauna.
A abordat inclusiv subiectul despre "adevărata Steaua" şi le-a ridicat mingea la fileu lui Gigi Becali şi celor de la FCSB.
Şumudică a fost la un pas să semneze cu FCSB, mai ales că a avut inclusiv contractul oferit de Becali pe masă şi în ultimul moment a decis să renunţe la preluarea echipei.
Şumudică spune că adevărata Steaua este echipa lui Ggi Becali
"Eu nici nu ştiu ... A, abia acum îmi pun întrebarea şi nu ştiu care este Steaua, să fiu sincer. La început eu credeam că Steaua este cea care ţine de clubul armatei. Normal aşa ar fi.
Fiindcă Steaua a fost o echipă departamentală şi Dinamo la fel. Adică două echipe care reprezentau Ministerul Apărării Naţionale, mă refer la cei de la Steaua, şi Ministerul de Interne, cei de la Dinamo.
În momentul de faţă eu cred că lumea vine mai spre FCSB, deja se confundă cu ceea ce înseamnă Steaua în momentul de faţă. Şi cred că ăsta este răspunsul, ce să zic?
Şi am văzut că foarte multă lume din fotbal tinde să creadă asta. Mai ales că atunci când mă uit pe Ghencea se duc 4.000, 3.000, 2.000 de spectatori, adică lumea se duce după performanţă", a declarat Marius Şumudică pe aeroportul Otopeni.
Video cu declaraţiile lui Marius Şumudică pe Aeroportul Otopeni
Etichete: marius sumudica , adevarata steaua , care e steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții