Exclusiv Marius Șumudică a prezentat marele dezavantaj al FCSB-ului în lupta cu CFR Cluj + ce ”nu avea voie” să facă echipa lui Toni Petrea
articol scris de Digi Sport23.02.2022, 23:56
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
CFR Cluj și FCSB luptă și în acest sezon pentru titlul din Liga 1, dar ardelenii au prima șansă, datorită avansului de opt puncte de la finalul etapei a 27-a.
Marius Șumudică, cel care a început sezonul pe banca CFR-ului și a bifat șapte victorii în primele șapte runde, a analizat situația celor două echipe și a explicat de ce formația lui Dan Petrescu are prima șansă la câștigarea campionatului.
Marius Șumudică a prezentat marele dezavantaj al FCSB-ului în lupta cu CFR Cluj
Antrenorul care s-a despărțit de Yeni Malatyaspor la începutul lunii februarie a transmis că lipsa de maturitate a jucătorilor de la FCSB, din cauza căreia apare inconstanța, dar și lotul mai echilibrat al CFR-ului duc la situația în care diferența din clasament este greu de recuperat.
”CFR are un lot mai echilibrat, la FCSB depinde de zi, de entuziasm. Eu văd că FCSB-ul nu este atât de matură încât să recupereze diferența de puncte”, a transmis Marius Șumudică.
Marius Șumudică a transmis și că FCSB a pierdut puncte ușor, ceea ce ”nu avea voie” să facă, oferind drept exemplu meciurile cu U Craiova 1948, încheiat 2-2, și CS Mioveni, 1-1, ambele încheiate la egalitate.
”FCSB a pierdut puncte cu U Craiova, la Mioveni, nu avea voie să facă pașii ăștia greșiți. Erau două puncte diferență la intrarea în play-off, cu un meci direct câștigat, depășea CFR-ul”, a declarat Marius Șumudică.
FCSB, program mai greu în finalul sezonului regulat
FCSB speră să ca distanța față de CFR Cluj să se micșoreze la finalul sezonului regulat, însă are un program dificil în ultimele trei runde.
Formația antrenată de Toni Petrea le întâlnește pe Farul, FC Argeș, formații aflate în luptă directă pentru ocuparea unui loc de play-off, și FC Voluntari, a treia clasată din Liga 1.
CFR Cluj, în schimb, are meciuri cu Sepsi, care nu mai are șanse să intre în play-off, FC Voluntari, și Dinamo, ocupanta locului 14.
Etichete: marius sumudica , titlu liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții