Marius Șumudică a ieșit la atac în Turcia! Ce mesaj i-a transmis antrenorului de la Fenerbahce
articol scris de Digi Sport15.01.2024, 18:07
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Duminică, Gaziantep a cedat la limită în fața celor de la Fenerbahce, scor 0-1.
Marius Șumudică i-a dat replica antrenorului de la Fenerbahce
A fost primul meci al celor de la Gaziantep cu Marius Șumudică pe bancă, revenit după problemele de sănătate acuzate la finalul anului trecut. După partida cu Fenerbahce, antrenorul român a ținut să-i dea replica omologului său de la Fenerbahce, Ismail Kartal.
Tehnicianul turc s-a plâns de terenul celor de la Gaziantep, iar Șumudică a ținut să-i dea replica imediat.
"Antrenorul İsmail trebuie să vorbească despre fotbal. Am jucat și noi pe același teren. Dacă İsmail Kartal dorește, poate trimite o scrisoare federației și hai să jucăm toate meciurile pe terenul lor. Aici trebuie să se vorbească despre fotbal.
Acesta este terenul nostru, dar, dacă dorește, putem juca pe orice teren dorește. Vom merge și la Sivas și vom juca. Terenul va fi rău și acolo și dacă pierdem puncte, va fi aceasta o scuză pentru noi? Respect toți antrenorii, dar İsmail Kartal trebuie să ne respecte pe noi și terenul nostru”, a spus Șumudică.
Șumudică a slăbit 5 kg în cele trei zile în care a stat în spital în Turcia
Turcii au remarcat însă faptul că antrenorul român a slăbit vizibil, iar acest lucru a fost confirmat de Șumudică.
”Am slăbit cinci kilograme cat am stat în spital zilele astea”, a precizat Șumudică, dezamăgit de scorul meciului cu Fener, dar mulțumit pentru ce au arătat jucătorii săi în fața unui adversar atât de puternic.
Gaziantep, aflată pe locul 16 din 20 de participante, putea egala scorul la un dintre ultimele faze, la o ”foarfecă” superbă, încercată de Drăguș și blocată spectaculos de Livakovic, portarul naționalei Croației.
Oricum Șumudică voia să slăbească, așa că pierderea în greutate nu o consideră o problemă, deși cu siguranță ar fi vrut să se întâmple în alte condiții. Față de Arabia Saudită, Șumudică are cu 16 kilograme mai puțin și a ajuns la 92 de kg.
Etichete: marius sumudica , superlig , gaziantep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții