Marius Ștefănescu a ratat transferul în MLS! Americanii au preferat un fotbalist de 8.000.000€
articol scris de Digi Sport30.05.2024, 22:18
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Marius Ștefănescu (25 de ani) mai are contract cu formația din Sfântu Gheorghe până în vara lui 2026, dar formația din Covasna este dispusă să îl lase să plece dacă va primi o ofertă importantă.
Atacantul lateral ar fi fost pe lista celor de la Austin FC, însă transferul fotbalistului român a picat, după anunțul făcut de Fabrizio Romano.
Marius Ștefănescu a ratat transferul în MLS! Osman Bukari semnează cu Austin FC
După cum a anunțat jurnalistul italian, gruparea din MLS s-a înțeles cu Steaua Roșie Belgrad pentru transferul lui Osman Bukari (25 de ani).
Fotbalistul din Ghana joacă exact pe poziția lui Marius Ștefănescu, iar în cel mai scurt timp va juca pentru Austin FC.
Conform sursei citate, 7 milioane de euro a plătit formația din Major League Soccer pentru a îl transfera pe Osman Bukari.
🟢⚫️🇬🇭 Austin FC agree deal to sign Ghana international winger Osman Bukari from Red Star Belgrade.
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) May 30, 2024
Bukari will be a designated player in MLS. He has World Cup and UCL experience. pic.twitter.com/MfjTZXMogr
- 8 milioane de euro este cota de piață a lui Osman Bukari, potrivit transfermarkt.com.
- 10 goluri și 10 pase decisive a reușit ghanezul pentru Steaua Roșie Belgrad în acest sezon.
Marius Ștefănescu: ”Ce să fac eu acum? Să mă pun rău cu patronul?”
Ștefănescu a fost întrebat despre viitorul său și despre posibilitatea de a ajunge la FCSB la finalul meciului câștigat de Sepsi cu Farul, scor 4-1, în etapa a 8-a a play-off-ului SuperLigii.
”Prioritatea mea în acest moment este aceea de a mă concentra pe ultimele două meciuri din acest sezon. Mai am două meciuri, apoi vom vedea.
Vine perioada de transferuri, se poate întâmpla orice. Se vorbește de un an despre transferuri, dar eu aș vrea să fac un pas fie la o echipă care se bate la campionat, fie afară”, a mai spus Ștefănescu.
Întrebat direct despre FCSB, Ștefănescu a spus: ”De ce FCSB? De ce Rapid? Dacă vor face o ofertă.... Se va discuta, normal. Fiecare patron are dreptul de a-și spune părerea.
Ce să fac eu acum? Să mă pun rău cu patronul? Am discutat ceva cu dânsul, vom vedea”, a mai spus Ștefănescu.
- 1,6 milioane de euro este cota de piață a lui Marius Ștefănescu, potrivit transfermarkt.com.
- 14 goluri și 8 pase decisive a reușit atacantul lateral în sezonul 2023/2024.
Etichete: transfer , mls , sepsi , superliga , steaua rosie belgrad , marius ștefănescu , austin fc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții