Marius Croitoru, ședință cu jucătorii după 0-1 cu FC Voluntari + De ce l-a înlocuit pe Gabi Iancu în minutul doi
articol scris de Digi Sport16.09.2022, 20:41
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
U Craiova 1948 a controlat meciul cu FC Voluntari, însă a pierdut, 0-1.
La finalul meciului, Marius Croitoru a evidențiat numărul mare de ocazii avute de echipa sa și le-a reproșat jucătorilor modul în care au gestionat fazele avute la poarta adversă.
VIDEO cu rezumatul meciului FC Voluntari - U Craiova 1948:
Marius Croitoru, după 0-1 cu FC Voluntari
”Mi-e greu să fac o descriere a unui meci în care avem cinci ocazii mari și pierdem 0-1. Puterea antrenorului e până la 16 metri, de acolo nu poate face nimic niciun antrenor în lumea asta.
Sunt jucători, am fost și eu, am jucat și eu la un anumit nivel, se mai întâmplă să ratezi, dar să ai patru-cinci ocazii într-un meci și să pierzi e dezamăgitor.
Te simți neputincios ca antrenor. Stai să te întrebi ce ți-a lipsit în afară de gol și ce ai putea să lucrezi să poți face un jucător să marcheze. E foarte greu, unele lucruri nu sunt de antrenat”, a spus Marius Croitoru.
Antrenorul lui U Craiova 1948 a recunoscut că a avut o discuție serioasă cu jucătorii, în vestiar, imediat după finalul jocului.
”Am avut o discuție cu jucătorii mai bărbătească. Performanța se construiește, lor nu trebuie să le fie teamă să-și construiască performanța lor. Merge cu grătare, cu cinci cu doi, cu lasă-mă să te las jumătate de an, performanța se construiește. Fotbalul e o junglă, cei mai puternici rezistă”, a transmis Marius Croitoru.
Gabi Iancu, schimbat după două minute
Marius Croitoru a făcut prima schimbare în minutul doi, când Gabi Iancu a fost înlocuit cu Ricardo Grigore, iar antrenorul a transmis că motivul înlocuirii a fost o accidentare a atacantului.
”Trebuie să fim mult mai concentrați. Am avut cinci ocazii mari și cu Petrolul. Sunt lucruri pe care le plătești, dar eu cred că, pe termen lung, vom câștiga. Sunt ferm convins. Nu mă voi abate de la principiile pe care le am.
Am vorbit dinainte cu ei, am spus că voi schimba sistemul. Știam de la început că Iancu are o problemă, el a încercat, a făcut încălzirea. Îmi pare rău că s-a accidentat.
Asta mă deranjează, le e teamă să realizeze lucruri mari. Jucătorii trebuie să înțeleagă că trebuie să facă mai mult. Sunt ferm convins că această echipă își poate propune și alt obiectiv, dar obiectivul actual este calificarea în play-off. Am fost de două ori în preajma locului patru și ne-am speriat de a face lucruri mari”, a declarat Marius Croitoru.
Etichete: marius croitoru , fc voluntari - u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții