Video Marius Croitoru nu l-a iertat pe fundaşul cel mai în vogă: "Cei care vin să-l vadă pe Chindriş vor fi mai atenţi!"
20.06.2020, 22:39SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FC Botoşani a resimţit şocul amânării meciului cu Universitatea Craiova din cauza unui caz de coronavirus în stafful echipei şi a perioadei de carantină impusă până la aflarea rezultatelor noilor teste.
Moldovenii au pierdut primul meci de la reluarea playoff-ului, 0-2 acasă cu CFR Cluj, iar Marius Croitoru şi-a asumat vina pentru eşec.
"Le-am făcut cadou 2 goluri. Din păcate, nu am avut posibilitatea să ne antrenăm, dar nu e o scuză, nu eram la nivelul fizic să ne luptăm cu ei de la egal la egal. Băieţii au făcut ce au putut, n-au nicio vină pentru înfrângere," a declarat Croitoru după meci.
Marius Croitoru: "Chindriş a comis o greşeală care trebuie să-i dea de gândit"
A fost prima victorie a lui Dan Petrescu la Botoşani după două goluri în primele 12 minute, iar antrenorul moldovenilor nu s-a sfiit să-l critice pe Chindriş, fundaşul aflat în vizorul multor echipe.
"Îmi doream să nu fie , dar când faci cadou 11 metri, o greşeală copilărească a lui Chindriş care trebuie să îi dea mult de gândit, oamenii care vin să-l vadă o să fie mai atenţi când face asemenea erori," a precizat Marius Croitoru.
Vezi video cu rezumatul partidei Botoşani - CFR Cluj:
Etichete: fc botosani - cfr cluj , marius croitoru , marius croitoru botosani , andrei chindris
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții