Marius Croitoru, după primul său sezon ca antrenor. Ce le-a spus elevilor săi când a intrat prima oară în vestiar
02.08.2020, 08:19SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FC Botoșani a încheiat sezonul în primele cinci echipe ale Ligii 1, și poate termina chiar pe locul patru, dacă FCSB se va împiedica în ultima etapă, cu Astra. Marius Croitoru a tras primele concluzii după primul său sezon ca antrenor.
Tehnicianul care a dus Botoșaniul în preliminariile Europa League a dezvăluit care a fost primul lucru pe care l-a transmis către elevii săi când a intrat în vestiar, în urmă cu an.
Marius Croitoru: „Am transmis că nu trebuie să ne fie teamă de absolut nimeni”
"Cu acest meci, am închis un an bun, dar trebuie să fim în gardă, pentru că tot ce am făcut în acest an ne obligă, lumea o să fie mai atentă la noi și crește automat prudența celor care joacă cu noi, o să ne urmărească dinamica și celelalte lucruri și trebuie să le dezvoltăm în sezonul viitor.
E un început de drum bun, un prim pas făcut corect, frumos și rămâne ca prin tot ceea ce urmează să mă ridic la nivelul așteptărilor celor care au avut încredere în mine, sper că nu i-am dezamăgit. Îi mulțumesc domnului Iftime și familiei. Primul meu cuvânt când am intrat în vestiar a fost că nu trebuie să ne fie teamă de absolut nimeni pentru că, atâta timă cât joci cu curaj, nu ai cum să nu reușești”, a spus Marius Croitoru, după Botoșani - Gaz Metan 4-1.
Croitoru se gândește deja la vacanță: ”Urmează o minivacanță de 5-6 zile pentru mine, personal. Vă dați seama cum o așteaptă băieții. Presiunea a fost pe ei, artizanii au fost ei. Toată munca și toate felicitările trebuie să le primească ei, pentru că ideile mele, fără ei, ar fi fost degeaba”
Angajamentul lui Marius Croitoru a expirat la finalul acestui sezon, însă și-l va prelungi. În urmă cu o lună, tehnicianul a recunoscut că au existat discuții pentru preluarea unei alte echipe, dar familia l-a convins să rămână în nordul Moldovei.
VIDEO cu rezumatul partidei FC Botoșani - Gaz Metan 4-1
Etichete: fc botosani , marius croitoru , fc botosani gaz metan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții