Marin Dună, convins după ce Voluntari a obținut primul succes după 10 etape: ”Puteam câștiga în oricare altă partidă”
articol scris de Digi Sport05.11.2023, 17:38
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
FC Voluntari s-a impus, cu scorul de 2-1, în deplasare, cu Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a 15-a a SuperLigii.
Golurile din această partidă au fost marcate de Ianis Stoica (minutul 12) pentru clujeni, respectiv Adam Nemec (minutul 31) și Andrei Dumiter (minutul 61) pentru ilfoveni.
În urma acestui rezultat, FC Voluntari a obținut primul succes din campionat, după o serie de 10 etape ”scurse” fără victorie.
Marin Dună: ”Puteam câștiga în oricare altă partidă”
La flash-interviul de după partidă, Marin Dună (56 de ani), antrenorul secund al celor de la FC Voluntari, s-a arătat mulțumit de faptul că echipa pe care o pregătește a reușit să obțină cele 3 puncte din confruntarea cu Universitatea Cluj, după 10 etape de SuperLigă în care ilfovenii nu au simțit gustul victoriei.
De asemenea, tehnicianul a susținut că, în opinia sa, FC Voluntari nu merita să piardă precedentele dispute din campionat, întrucât jucătorii au prestat un fotbal bun, însă aceștia nu au reușit să fructifice ocaziile create la porțile adverse.
”E foarte importantă această victorie. Vine după un moment lung fără victorie. Din punct de vedere moral ne face foarte, foarte, bine (n.r. această victorie). Puteam câștiga în oricare altă partidă.
Noi nu am făcut meciuri proaste, doar că n-am băgat mingea în poartă, n-am marcat goluri. Astăzi am marcat două, puteam să mai marcăm unul (n.r. Andrei Dumiter a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 90+4)”, a spus Marin Dună.
Totodată, antrenorul secund al celor de la FC Voluntari a subliniat că jocul echipei sale a suferit înaintea încasării golului de la Ianis Stoica (minutul 12).
”Per ansamblu, am făcut un joc foarte bun, în special după primirea golului, pentru că până la gol ne clătinam puțin. Din punct de vedere tactic, am respectat ce am pregătit. Este o victorie meritată.
Avem jucători cu experiență, iar acest lucru s-a văzut astăzi, la Vadim (n.r. Vadim Rață), Igor (n.r. Igor Armaș), Matricardi (n.r. Patricio Matricardi). Încrederea era la minim înaintea acestei partide pentru că jucătorii veneau după multe eșecuri”, a mai spus Dună.
VIDEO Rezumat U Cluj - FC Voluntari 1-2
Etichete: fc voluntari , marin duna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții