Marian Copilu, negocieri cu Universitatea Craiova. Pentru ce post este dorit
articol scris de Digi Sport04.01.2022, 08:15
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Marian Copilu este liber de contract de la finalul lunii august, când a fost dat afară de la CFR Cluj, iar acum este aproape de revenirea în conducerea unui club din Liga 1.
Este vorba despre Universitatea Craiova, unde ar lucra alături de Mihai Rotaru, unul dintre apropiații săi din fotbal.
Marian Copilu, negocieri cu Universitatea Craiova
Potrivit Prosport, Marian Copilu s-a înțeles deja cu Mihai Rotaru și va veni la Universitatea Craiova. Fostul președinte de la CFR Cluj ar urma să se alăture delegației clubului oltean în cantonamentul de iarnă din Antalya.
Marian Copilu nu va avea la Universitatea Craiova aceeași funcție ca la CFR Cluj, de președinte, post ocupat la clubul oltean de Sorin Cârțu, ci va fi manager general, urmând să aibă un cuvânt important de spus în tot ceea ce privește decizile importante de la echipă.
De altfel, acestea erau sarcinile lui Marian Copilu și la CFR Cluj, unde fostul președinte se implica activ în campania de achiziții, dar și în alegerea antrenorilor.
Marian Copilu, apropiat de jucători
Marian Copilu s-a remarcat la CFR Cluj și datorită relației apropiate pe care o avea cu jucătorii. De altfel, unul dintre liderii vestiarului când juca în Gruia, Giedrius Arlauskis, a vorbit tot timpul în termeni laudativi despre Marian Copilu, despre care spunea că este omul datorită căruia a revenit la CFR.
De asemenea, Giedrius Arlauskis a transmis că nu a vrut să continue în toamna anului trecut la CFR tocmai pentru că Marian Copilu a fost îndepărtat.
”Am plecat de la echipă din cauza situației președintelui Marian Copilu. Suntem prieteni buni, el m-a convins să revin în România. Eu îmi țin cuvântul. Când am văzut că el nu mai e în club, am spus că nici eu nu vreau să mai rămân. Acum negociem rezilierea contractului. Credeam că îmi voi încheia cariera în România”, spunea Giedrius Arlauskis, în septembrie.
Etichete: mihai rotaru , marian copilu , manager general universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții