Video Mari probleme de lot pentru FCSB în play-off! Moruțan a ieșit accidentat în meciul cu FC Botoșani
articol scris de Digi Sport18.04.2021, 22:41
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FCSB întâmpină mari probleme de lot în prima parte a play-off-ului Ligii 1. Olimpiu Moruțan este ultimul jucător adăugat pe lista accidentaților.
Mari probleme de lot pentru FCSB! Moruțan a ieșit accidentat în meciul cu FC Botoșani
Mijlocașul lui FCSB a părăsit terenul la meciul cu FC Botoșani în minutul 61 și a fost înlocuit cu Ionuț Panțîru. Moruțan a acuzat dureri încă din minutul 31, după o contră cu Cristopher Braun.
După pauză, internaționalul U21 a mai rezistat un sfert de oră și a părăsit terenul acuzând dureri la spate.
Galerie Foto
VIDEO Accidentarea lui Olimpiu Moruțan din FCSB - FC Botoșani
Pe lângă Moruțan, Andrei Miron și Darius Olaru sunt și ei accidentați și vor lipsi aproximativ o lună.
De asemenea, după meciul cu CFR Cluj (0-0, 1-4 d.l.d.), portarul Andrei Vlad a acuzat dureri și a lipsit din lot la meciul cu FC Botoșani, locul său fiind luat de Cătălin Straton. În plus, Florinel Coman s-a accidentat la echipa națională și nu va mai juca în actuala stagiune.
Pentru FCSB urmează un program încărcat, cu meciuri din trei în trei zile. Următorul joc din play-off este programat joi, 22 aprilie, pe terenul celor de la Academica Clinceni, iar pe 25 aprilie se va disputa jocul cu Sepsi.
Etichete: liga 1 , fc botosani , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții