Marea temere a lui Gigi Becali după meciul cu Anderlecht: "Sunt îngrijorat"
articol scris de Digi Sport16.09.2022, 14:46
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
FCSB a obținut primul punct în grupele Conference League, însă patronul Gigi Becali (64 de ani) continuă să fie îngrijorat în ceea ce privește situația echipei sale din competiția internă.
Marea temere a lui Gigi Becali după meciul cu Anderlecht: "Sunt îngrijorat"
După opt meciuri disputate în actualul sezon, FCSB ocupă doar locul 13 în clasament și are opt puncte acumulate. De reținut este că trupa lui Nicolae Dică are două meciuri în minus în momentul de față, cu FC Botoșani și CFR Cluj, care au fost amânate de LPF pentru pregătirea duelurilor din Conference League.
Parcursul modest al roș-albaștrilor din competiția internă l-a pus pe gânduri pe Gigi Becali, iar finanțatorul bucureștenilor știe deja ce echipe vor fi prezente în play-off.
"Sunt îngrijorat, că dacă nu eram, nu odihneam jucătorii. În alte vremuri făceam invers. Dar acum sunt prea multe echipe, trebuie să scoatem afară multe dintre ele. Trebuie să-i scoatem pe cei de la Hermannstadt sau pe Petrolul.
Până-i scoate contabilul (n.r. despre Hermannstadt și problemele financiare), vreau să-i scoatem noi. Pe Farul nu mai poți, ei sunt deja în play-off, părerea mea. CFR o să fie, Craiova lui Rotaru să zicem că e, să nu se supere Mititelu. Și după mai sunt celelalte două", a spus Gigi Becali, la Pro Arena.
Fotbaliștii FCSB-ului au găsit explicația evoluțiilor slabe din Liga 1! De ce joacă mai bine în cupele europene
FCSB are o singură victorie în actualul sezon din Liga 1, iar elevii lui Nicolae Dică știu care este cauza prestațiilor diferite din cele două competiții. Andrei Cordea a explicat care este marea problemă a vicecampioanei României din momentul de față.
"În Europa, echipele joacă mai mult fotbal. În campionat toată lumea se apără mai mult. Suntem o echipă care atacă mereu. În campionat nu reușim să-i deschidem. Nu țin minte să ne fi dominat vreo echipă până acum în Liga 1. Avem minus două meciuri, să nu uităm asta" a spus Andrei Cordea, la conferința de presă premergătoare meciului cu Anderlecht.
Etichete: liga 1 , gigi becali , fcsb , anunt gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții