Marcel Puşcaş îl atacă pe Mihai Stoica: "... nu e nevoie de reprezentanți ai imposturii și ai bădărăniei"
articol scris de Digi Sport22.02.2021, 09:33
SuperLiga: Rapid - Petrolul, vineri, 20:45, DGS 1
Handbal EURO: România - Cehia, vineri, 20:00, DGS 1
Între Mihai Stoica şi Marcel Puşcaş s-a declanşat un adevărat război al declaraţiilor. Nu mai e ca pe vremuri, când oamenii din fotbalul de la noi îşi săreau la beregată în emisiunile TV, ci pe Facebook.
Ultimul care a lansat un atac a fost Marcel Puşcaş, fost jucător la Steaua şi la Rapid. El a fost şi cel care a deschis "subiectul", la emisiunea Digi Sport Matinal, duminică, atunci când a contestat "ochiul de specialist" al lui Mihai Stoica:
”Hai să vedem. Cine l-a recomandat pe Vukusic? Și dacă l-a recomandat cineva ce competențe are acel recomandator? Are vreun ochi, o specialitate, o patalama la mână, un trecut fotbalistic?
Sau, doar 'hai să-l vedem pe Vukusic'!”, a spus Pușcaș, la Digi Sport Matinal.
A urmat replica lui MM Stoica civilizată şi fermă, iar Puşcaş a revenit, foarte acid.
N-o spune direct, dar Puşcaş îl face impostor şi bădăran pe Mihai Stoica
Replica lui Puşcaş vine după cea a oficialului roş-albaştrilor, deranjat că Puşcaş i-a negat calitatea de a transfera jucători de valoare, iar dialogul la distanţă a pornit de la Vukusic.
"RECOMANDĂRILE ȘI CATEDRA
cred că despre mine e vorba
Nu pot fi superior într-un domeniu în care nu concurez cu nimeni. N-am trăit și nu trăiesc din fotbal. Totodată, nu pot fi inferior nimănui din fotbalul românesc! Nu fac eforturi. Nici nu e greu.
Cine și ce mă recomandă să vorbesc despre FCSB?
Vreo 8 ani petrecuți în club, în trei ipostaze diferite, când nu curgea lapte și miere, vreo trei titluri și faptul că am privatizat secția de fotbal, pentru că așa era normal atunci, nu doar pentru ca azi unii să aibă serviciu fără a li se cere obținerea performanței.
Sau, dacă nici astea nu convin, atunci mă pot mulțumi cu calitatea de suporter sau de colaborator media.
Unde este catedra mea în fotbal? Ea a fost, este și încă va mai fi, oriunde nu e nevoie de reprezentanți ai pupincurismului, imposturii și ai bădărăniei. Dacă vreți, ai compromisului penibil.
Ea va fi mereu accesibilă tuturor celor care vor să dialogheze și să învețe.
Sunt foarte mulțumit să pot sta pe un fundament care să poată ține greutatea unui posibil palat decât pe cel al unei cutii de carton", a scris Marcel Puşcaş pe facebook.
Declaraţia lui Marcel Puşcaş la Digi Sport Matinal
Etichete: mihai stoica , marcel puscas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții