Marcel Popescu anunţă noi transferuri la Craiova, după Cicâldău şi Pigliacelli

12.07.2018, 16:13
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Managerul general al Universităţii Craiova, Marcel Popescu, a declarat că gruparea din Bănie va efectua şi alte transferuri după ce i-a achiziţionat pe mijlocaşul Alexandru Cicâldău şi pe portarul Mirko Pigliacelli.

''Faptul că prezentăm doar doi jucători nu înseamnă că transferurile la Universitatea Craiova s-au terminat. Se lucrează în continuare, încercăm să fim ca şi până acum, discreţi în ceea ce facem, eficace, pentru că în politica de transferuri nu este totul foarte simplu, vrei, iei şi pleci. Nu suntem nici PSG, nici Real Madrid, suntem Universitatea Craiova şi în sensul ăsta un singur criteriu funcţionează la sosiri, ca jucătorii care vin să fie peste ceea ce avem şi să crească calitatea jocului'', a declarat oficialul cu prilejul prezentării celor doi fotbalişti.

''Nu trebuie să îi ignorăm pe cei care vin din spate şi cărora, pentru simplu fapt că avem o academie campioană la 17 ani, trebuie să le dăm o şansă, pentru că altfel utilitatea academiei nu s-ar mai regăsi'', a adăugat Marcel Popescu.

''S-ar putea ca săptămâna viitoare şi înaintea turului al treilea preliminar al Europa League să mai prezentăm unul sau doi jucători'', a subliniat conducătorul clubului.

Popescu a explicat că pe Cicâldău clubul l-a monitorizat şi studiat de un an de zile: ''Am avut şi o poartă larg deschisă la Gică Hagi, a contat foarte mult şi părerea şi punctul de vedere tehnic al unui fost important jucător al Universităţii Craiova, Vasile Mănăilă, actualmente antrenor la Academia Hagi, care l-a avut jucător pe Alex timp de patru ani''.

''Toate referinţele şi prestaţiile lui, faptul că a ajuns la echipa naţională ne-au determinat să facem tot ce este posibil pentru ca el să îmbrace tricoul alb-albastru'', a precizat Marcel Popescu.

Managerul a explicat şi cum s-a ajuns la achiziţionarea italianului Pigliacelli: ''Postul de portar fiind anul trecut acoperit dar nu în mod satisfăcător, am apelat la o soluţie recomandată cu mare încredere de antrenorul Devis Mangia, Mirko Pigliacelli''.

Universitatea i-a vândut în această vară pe Alexandru Băluţă (Slavia Praga), Vladimir Screciu (Genk) şi pe Gustavo (Liaoning FC Hongyun), dar s-a despărţit şi de alţi fotbalişti, care nu mai intrau în vederile staff-ului tehnic.

Universitatea, deţinătoarea Cupei României, o va întâlni sâmbătă pe campioana CFR Cluj, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', în Supercupa României, de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 1. Fazele VIDEO vor fi în timp real pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro.

Etichete: marcel popescu craiova , jucatori craiova , transferuri craiova , transferuri universitatea craiova 2018


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Zeljko Kopic a vorbit despre fotbalistul pe care Dinamo vrea să-l transfere: ”E un lider”

Video ”Inconfundabil”. Marius Șumudică a mers în fața galeriei Rapidului și s-a dezlănțuit, după derby-ul cu Dinamo

Concluziile trase de antrenorul lui Dennis Man și Valentin Mihăilă, după umilința cu AS Roma

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”