Exclusiv "Mă întreabă antrenorul despre el". Craiova pregăteşte încă un "tun". Unde ar putea ajunge noul "produs de export"
05.09.2018, 13:08SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Jucătorii din Liga 1 sunt la mare căutare în capitala Cehiei. Dacă Sparta Praga are în componenţă 4 români, Alexandru Băluţă este singurul de la Slavia. Atacantul l-a recomandat şefilor clubului pe fostul său coechiper de la Universitatea Craiova, Nicuşor Bancu.
"I-am spus lui Bancu că mi-aş dori să fie lângă mine şi chiar m-a întrebat antrenorul de el când am ajuns acolo şi mă întreabă în continuare. Deci, probabil oamenii sunt cu ochii pe el şi cred că s-ar portivi foarte bine acolo", a spus Băluţă, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Digi Sport.
Bancu este de patru ani la Universitatea Craiova, timp în care a strâns 121 de meciuri în Liga 1. Fotbalistul de 25 de ani are trei selecţii în naţională. În acest sezon, Bancu şi-a trecut în cont 3 goluri şi 3 pase decisive, în cele 10 meciuri adunate, în toate competiţiile.
Bancu a fost dorit şi de Gigi Becali la FCSB. Finanţatorul a recunoscut că a făcut o ofertă de trei milioane de euro în această vară, refuzată însă de olteni.
"Nu poţi să iei de la Craiova, cer bani foarte mulţi. Am vrut să-l iau pe Bancu, are clauză de 3 milioane. Am întrebat şi Craiova cere 4,5 milioane. Păi, cum, dacă are clauză 3 milioane?
Nu mai vorbesc de jucători de la alte echipe, nu vreau să mă cert cu lumea. Băluţă şi Mitriţă nu pot fi nici ei luaţi", a spus Becali, despre jucătorul de 25 de ani, care are contract cu Craiova până în 2020
Etichete: universitatea craiova , alexandru baluta , transfer craiova , nicusor bancu , bancu craiova , transfer nicusor bancu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții