”Mă felicit”. Dan Petrescu, mulțumit după victoria cu Clinceni. De ce e ”incredibil de greu” duelul cu Chindia
articol scris de Digi Sport29.11.2021, 23:08
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
CFR Cluj s-a impus fără probleme în partida cu Academica Clinceni, scor 2-0.
La finalul meciului, Dan Petrescu a ținut să se felicite pentru modul în care a alcătuit primul 11 și a lăudat prestația echipei sale.
VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj - Academica Clinceni:
Dan Petrescu, mulțumit după victoria cu Clinceni
”Meciul a fost mai greu decât spuneți. În prima repriză a fost echilibrat. Noi am marcat în două dintre cele trei ocazii pe care le-am avut. Am avut inspirația să-i bag pe Costache și pe Sigurjonsson și bravo lor, înseamnă că sunt cu capul aici.
Ei puteau înscrie oricând și să schimbe meciul. Mă felicit, și fundașii au jucat foarte bine, e al cincilea meci la rând în campionat în care câștigăm fără să luăm gol. Sunt foarte mulțumit de toți care au jucat. Era foarte importantă victoria, știu cât de greu e să motivezi jucătorii în aceste meciuri”, a declarat Dan Petrescu.
După victoria cu Academica Clinceni, pentru CFR Cluj urmează meciul cu Chindia, despre care Dan Petrescu a spus că va fi ”incredibil de greu”, pentru că formația târgovișteană are o organizare defensivă foarte bună.
”Ne așteaptă un meci incredibil de greu, cu o echipă care nu ia gol, e mai rău decât CFR”, a recunoscut Dan Petrescu.
CFR Cluj, opt puncte de FCSB
Datorită victoriei cu Academica Clinceni, CFR Cluj a ajuns la 45 de puncte acumulate în 17 runde și este lider în Liga 1, la opt lungimi în fața principalei urmăritoare, FCSB.
După această rundă, avansul clujenilor față de locul trei, pe care a urcat acum FC Voluntari, a crescut la 16 puncte.
Etichete: dan petrescu , cfr cluj academica clinceni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții