Exclusiv Lui Meme i-a venit "să intre în pământ de ruşine". Ce l-a întrebat Quaresma pe Teixeira, când l-a văzut pe Gnohere
23.05.2019, 09:08Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
După ce Ilie Dumitrescu l-a taxat pe Harlem Gnohere pentru kilogramele pe care le are în plus, acum a venit rândul lui Mihai Stoica să se ia de greutatea pe care o are ”Bizonul”. MM susține că atacantul francez nu dorește să-și rezolve problema cu kilogramele.
Întrebat de Ilie Dumitrescu despre problemele de greutate pe care le are Gnohere, MM a dezvăluit un moment l-a făcut să ”intre în pământ de rușine”. Directorul sportiv al roș-albaștrilor susține că Quaresma și colegii săi de la Beşiktaş au fost surprinși de cât de grași sunt unii jucători de la FCSB.
"E o problemă pe care Gnohere nu vrea să o rezolve. Mare păcat, mai rar aşa calităţi, cum finalizează. În momentul în care va intra într-o concurenţă, probabil că se va schimba. Mie mi-a fost jenă, când am stat în acelaşi hotel cu Beşiktaş, în cantonament.
Toţi erau la sală, toţi arătau impecabil. Iar noi aveam câţiva jucători supraponderali. Quaresma, care se cunoştea bine cu Teixeira, i-a zis: "De ce aveţi jucători aşa graşi?", a povestit Mihai Stoica, la Fotbal Club de la Digi Sport.
Harlem Gnohere a fost pus la zid și de Ilie Dumitrescu
Harlem Gnohere a fost pus la zid și de Ilie Dumitrescu. Fostul internațional a fost deranjat de atitudinea pe care o are ”Bizonul” în vacanță, și anume faptul că nu se prezintă la pregătire așa cum trebuie. Specialistul Digi Sport nu înțelege cum de atacantul FCSB se întoarce mereu cu kilograme în plus.
”Problema se pune acolo în față. Îl ai pe ”Bizonul”, Gnohere. El trebuie să înțeleagă o dată pentru totdeauna că nu e posibil să vii cu nu știu câte kilograme în plus. Este un jucător foarte bun, dar randamentul ar fi altul dacă ar avea mai puține kilograme”, susține Ilie Dumitrescu.
În prima parte a campionatului, Gnohere a fost unul dintre cei mai buni jucători de la FCSB, fiind de altfel și golgheterul echipei, însă după pauza de iarnă, ”Bizonul” și-a intrat în mână abia după câteva etape.
19 goluri și 3 pase de gol are Gnohere pentru FCSB, în 35 de meciuri disputate în acest sezon.
2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Gnohere, conform transfermarkt.com.
Etichete: mihai stoica , ilie dumitrescu , harlem gnohere , bizonul , greutate gnohere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții