Exclusiv Lucian Sânmărtean ar putea colabora cu FCSB! Vizită surpriză a fostului mijlocaș la baza din Berceni
09.10.2019, 17:55Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Lucian Sânmărtean a făcut o vizită surpriză la baza de pregătire a roș-albaștrilor din Berceni. Ajuns la 39 de ani, fostul mijlocaș și-a deschis Școală de Fotbal, în 2017, și dorește să colaboreze cu FCSB.
Sânmărtean a profitat de vizita pe care a făcut-o la baza FCSB, din Berceni, și a stat de vorbă cu foștii săi colegi. ”Magicianul” a asistat și la antrenamentul pe care aceștia l-au susținut după amiază.
”Am avut doar o primă discuție. Am dorit să le propun o colaborare și ei au avut disponibilitatea să mă primească. Am avut o primă discuție, s-au arătat interesați, dar nu am stabilit încă nimic”, a spus Sânmărtean, pentru digisport.ro.
”Școala de Fotbal Lucian Sânmărtean” este dedicată copiilor cu vârste între 6 și 11 ani. La eveniment de deschidere au participat președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Cătălin Munteanu, Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, sau impresarul Anamaria Prodan. Printre invitați s-a numărat și golgheterul FCSB, Harlem Gnohere.
Narcis Răducan, încântat de ideea colaborării cu Lucian Sânmărtean
Narcis Răducan a confirmat și el discuțiile avute cu fostul jucător al echipei finanțate de Gigi Becali și s-a arătat încântat de inițiativă.
”Mă bucură ideea lui Lucian. Este un jucător de legendă pentru FCSB și orice colaborare cu actuala lui activitate dă calitate produsului final, jucătorul”, a declarat Narcis Răducan pentru digisport.ro.
Lucian Sânmărtean a evoluat în cariera sa pentru Gloria Bistrița, Panathinaikos, FC Utrecht, FC Vaslui, FCSB, Al Ittihad, Pandurii, Al Taawon și Voluntari.
39 de ani are Sânmărtean.
Etichete: lucian sanmartean , fcsb , scoala de fotbal lucian sanmartean , colaborare sanmartean fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții