LPF a reacționat după decizia luată de Curtea de Apel în cazul disputei pentru palmares dintre FCSB și CSA Steaua
articol scris de Digi Sport23.10.2023, 21:22
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
În cursul zilei de luni, Curtea de Apel a dat verdictul în procesul pentru palmares dintre CSA Steaua și FCSB.
Conform deciziei, palmaresul din perioada 1947-1998 le aparține celor de la CSA Steaua, în timp ce cel din perioada 1998-2003 îi aparține AFC Steaua, club care nu mai există.
Reacția lui Justin Ștefan, după ultima decizie a Curții de Apel
Din 2003 până în 2017, perioadă în care FCSB a evoluat sub numele ”Steaua”, a fost creat un nou palmares.
Cele două cluburi pot ataca decizia în termen de 30 de zile.
Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a transmis că instituția va aștepta decizia finală înainte de a se pronunța oficial.
”Momentan așteptăm decizia definitivă și motivarea. Nu ne putem pronunța până nu e clar cu ce atribuții a fost investită instanța respectivă. Dacă sunt efecte din punct de vedere al LPF, atunci putem vedea numai după apel”, a spus Justin Ștefan, conform Iamsport.
Decizia Curții de Apel
”Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă SC Fotbal Club FCSB (fostă Fotbal Club Steaua București). Anulează în parte sentința apelată și rejudecând: Admite excepția lipsei calității procesuale a reclamantului CSA în privința cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 și respinge cerere în consecință.
Respinge cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist ’Steaua București’ ca neîntemeiată. Menține dispozițiile sentinței referitoare la soluția în privința constatării că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei ’Steaua București’ din 1947 și până în 1998 aparține reclamantului CSA și referitoare la soluția dată cererii conexe vizând perioada 1947-2003.
Respinge cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist ’Steaua București’, ca neîntemeiată.
Cele două părți pot depune recurs în 30 de zile de la comunicarea deciziei, care se va depune la Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și familie”, se arată în decizia Curții de Apel.
Etichete: csa steaua , lpf , curtea de apel , justin stefan , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții