LPF a anunțat echipa etapei a 17-a din SuperLiga: Zeljko Kopic, antrenorul rundei
articol scris de Digi Sport26.11.2024, 15:21
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat echipa etapei a 17-a din SuperLiga.
Echipa etapei a 17-a din SuperLiga: Zeljko Kopic, antrenorul rundei
Dinamo, FCSB și Universitatea Craiova dau câte trei jucători în echipa etapei a 17-a din SuperLigă.
Echipa etapei a 17-a din SuperLiga:
PORTAR
Laurenţiu Popescu (Universitatea Craiova) - După un gol încasat din afara careului mare, a avut cinci intervenţii prin care a oprit UTA să se desprindă pe tabelă.
FUNDAŞI
Maxime Sivis (Dinamo București) - A făcut excelent ambele faze de joc, fiind printre cei mai buni din duelul roş-albilor cu Petrolul.
Siyabonga Ngezana (FCSB) - Imbatabil în duelurile cu adversarii. Prezenţa lui în teren dă siguranţă roş-albaştrilor.
Josué Homawoo (Dinamo București) - A fost ca un zid în faţa adversarilor. Un fundaş care s-a integrat rapid la Dinamo.
Andrei Borza (FC Rapid 1923) - Responsabilizat cu întreg flancul stâng, s-a achitat bine de sarcinile trasate de antrenor. Şi-a trecut în cont o pasă decisivă.
MIJLOCAŞI
Alin Fică (CFR 1907 Cluj) - A devenit titular în sistemul gândit de Dan Petrescu, aceasta venind ca o răsplată pentru seriozitatea cu care tratează fotbalul. A înscris pentru întâia oară în SuperLigă.
Darius Olaru (FCSB) - Implicat în majoritatea acţiunilor ofensive iniţiate de bucureşteni. A ajuns la 11 goluri marcate în toate competiţiile din stagiunea 2024-2025.
Samuel Teles (Oţelul Galați) - Introdus în teren pe durata reprizei secunde, a marcat golul care le-a adus gălăţenilor o victorie foarte importantă în lupta pentru un loc în play-off.
ATACANŢI
Dimitri Oberlin (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) - A fost un pericol permanent pentru poarta adversă. Este unul dintre cei mai buni străini ajunşi în acest sezon pe prima scenă din România.
Ianis Stoica (FC Hermannstadt) - O prestaţie entuziasmantă! Este un fotbalist reprezentativ din noua generaţie de jucători autohtoni. A înscris de două ori, contribuind decisiv la succesul sibienilor.
Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova) - A avut o repriză secundă foarte bună pe ,,Francisc Neuman". A pasat decisiv la golul egalizator, apoi a transformat penalty-ul care le-a adus oltenilor toate punctele.
ANTRENORUL ETAPEI
Zeljko Kopic (Dinamo București) - A pregătit excelent derby-ul de pe ,,Ilie Oană", producându-le gazdelor prima înfrângere pe teren propriu.
Runda a 17-a a SuperLigii s-a încheiat cu meciul UTA - Universitatea Craiova 1-2.
Clasamentul din SuperLiga
Etichete: lpf , zeljko kopic , clasament superliga , echipa etapei 17 superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții