”Louis n-o să joace în meciul următor”. Reacția lui Petrescu după ce Munteanu nici nu l-a privit. Ce a făcut atacantul după meci
articol scris de Digi Sport19.10.2024, 23:22
Elite League U20: Italia - România, marți, 15:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Ungaria - Germania, marți, 21:45, DGS 1
Petrolul și CFR Cluj au remizat, scor 0-0, în etapa cu numărul 13 din SuperLigă.
Cele două formații s-au anihilat reciproc și continuă lupta pentru play-off. CFR Cluj ocupă locul 3, cu 19 puncte, la egalitate cu Petrolul, care se află două poziții mai jos în clasament, cu un meci în plus disputat.
Dan Petrescu, după ce Louis Munteanu l-a sfidat: ”Data viitoare ar trebui să fie mai atent”. Jucătorul a decis să nu meargă la flash-interviu
”Am spus dinainte că va fi un meci foarte greu, se vede de ce Petrolul nu a pierdut acasă. Echipă agresivă, va fi foarte greu oricui să câștige aici. Rezultatul e echitabil.
La ce s-a jucat, rezultatul de egalitate e cel corect. Ne-am creat foarte multe ocazii în toate meciurile, azi nu am reușit, dar și din cauza adversarului, a stat foarte bine în teren”, a declarat Dan Petrescu, la flash-interviu.
Un episod rar întâlnit la o echipă pregătită de Dan Petrescu, recunoscut pentru ”mâna de fier” cu care-și conduce formațiile, l-a avut drept protagonist pe Louis Munteanu. Introdus la pauză în locul lui Michael, internaționalul U21 s-a remarcat doar printr-un cartonaș galben primit pentru proteste și a fost înlocuit de antrenorul CFR-ului în minutul 90+4, cu Andrei Artean.
În momentul în care a văzut că e vizat de schimbare, Munteanu s-a îndreptat agale spre marginea terenului, vizibil nemulțumit, cu privirea ațintită spre banca de rezerve. După ce a ieșit, nu a dat mâna cu nimeni și nici măcar nu s-a uitat la Dan Petrescu. Ulterior, tehnicianul a mers la atacant pentru a-l împăca, însă acesta nu a reacționat în niciun fel.
Tehnicianul grupării din Gruia a explicat ce s-a întâmplat pe teren: ”Louis n-o să joace în meciul următor, a luat al patrulea galben. S-a supărat, e normal, e încă tânăr, a venit după calificarea la Europene. L-am văzut că șchioapătă și am crezut că a fost accidentat. Știam și că n-o să joace în meciul următor, de aceea l-am schimbat.
E supărat, dar cred că data viitoare ar trebui să fie mai atent. Până acum n-am avut nicio problemă cu el, e un băiat excelent. S-a antrenat, a încercat, a vrut să joace de la început, dar știam că n-o să poată”, a spus Petrescu.
Chemat la flash-interviu, Louis Munteanu nu s-a prezentat și a invocat ”probleme medicale”.
VIDEO cu momentul înlocuirii lui Louis Munteanu
VIDEO cu rezumatul meciului Petrolul - CFR Cluj 0-0
Etichete: dan petrescu , antrenor cfr cluj , petrolul cfr cluj , louis munteanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții