Louis Munteanu la FCSB? Ce a spus Gigi Becali, după ce italienii au anunțat un posibil transfer
articol scris de Digi Sport24.06.2023, 08:23
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Împrumutat în ultimul sezon de la Fiorentina la Farul, Louis Munteanu (21 de ani) a avut evoluții remarcabile, însă atacantul are un viitor incert în momentul de față.
Concret, Gică Hagi și-l dorește în continuare la Farul, în timp ce Fiorentina ar intenționa să-i dea o șansă internaționalului român în noul sezon. În același timp, jurnaliștii italieni au anunțat că Louis Munteanu ar fi în vederile lui Gigi Becali, însă patronul FCSB-ului a pus capăt speculațiilor.
Munteanu nu e dorit de Gigi Becali: "Nu cred că e mai bun decât Miculescu și Coman"
Louis Munteanu nu este o țintă pentru FCSB în momentul de față, iar Gigi Becali a spus că fotbalistul Fiorentinei nu este mai bun decât ce au acum la dispoziție bucureștenii. Afaceristul din Pipera a recunoscut însă că atacantul a reprezentat un punct de atracție anul trecut, înainte să ajungă la Farul.
"Nu-l vrem pe Louis Munteanu. E adevărat că am vorbit acum un an cu agentul lui, cu Pietro Chiodi, despre el, să văd care e situația lui, dar acum nu.
Ce să fac cu Louis Munteanu? E mai bun decât Coman? E mai bun decât Miculescu? Pentru că am văzut că el joacă în benzi mai mult, nu atacant central, ca să fie o dublură pentru Compagno. Nu cred că e mai bun decât Miculescu și Coman, așa ca n-are rost", a spus Gigi Becali, potrivit GSP.
- 1,4 milioane de euro e cota de piață a lui Louis Munteanu
- 8 goluri și 6 pase decisive în 27 de meciuri a adunat Louis Munteanu la Farul, în sezonul 2022/2023
Italienii au anunțat că Louis Munteanu e dorit la FCSB
După ce i-a achiziționat pe Alexandru Băluță (29 de ani) Siyabonga Ngezana (25 de ani) și Damjan Djokovic (33 de ani), vicecampioana vrea să dea o nouă lovitură în perioada de MERCATO: Louis Munteanu (21 de ani), scrie presa din Italia.
Gigi Becali a declarat, în repetate rânduri, în această vară, că este în căutarea unui atacant, care să-i creeze concurență lui Andrea Compagno.
Presa din Italia a anunțat că patronul roș-albaștrilor s-a decis: vrea să-l transfere pe Louis Munteanu, fotbalist împrumutat în ultimul sezon de Fiorentina la Farul.
"FCSB, clubul cunoscut anterior sub numele de Steaua București, este interesat să îl transfere pe Louis Munteanu. Fiorentina pare însă ciudat de apatică la reușitele jucătorului. Poate va arunca o privire asupra lui în presezon, iar Italiano va vedea suficiente lucruri la el, încât să îi ofere măcar o prelungire a contractului", scrie Viola Nation.
Louis Munteanu a fost transferat în 2020 de la Viitorul (actuala Farul) la Fiorentina, pentru 1,7 milioane de euro. În sezonul recent încheiat, el a fost împrumutat de gruparea "Viola" la trupa lui Gică Hagi.
Etichete: superliga , fcsb , transfer fcsb , louis munteanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții