Video Viitorul - Sepsi 2-3. Ce meci la Ovidiu! Covăsnenii au revenit pe loc de play-off!
20.10.2018, 22:20SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-pe FC Viitorul cu scorul de 3-2 (1-1), sâmbătă, în deplasare, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 12-a din Ligii 1. Echipa lui Eugen Neagoe a reuşit să se impună după o repriză secundă pe care a dominat-o în cea mai mare parte a sa.
Oaspeţii au deschis scorul prin Igor Jovanovic (7), la primul său gol în Liga I, dar FC Viitorul a egalat la scurt timp, prin fundaşul Srgian Luchin (13), marcator în premieră pentru echipa antrenată de Gheorghe Hagi.
Sepsi a trecut din nou în avantaj, în repriza secundă, după golul semnat de ghanezul Joseph Mensah (66), primul pentru el în România. Gazdele au egalat prin Tudor Băluţă (81), dar malianul Ibrahima Tandia (86) a adus victoria oaspeţilor printr-o reuşită superbă, un şut cu efect la colţul lung.
FC Viitorul a ratat mai multe ocazii în prima repriză, având şi o bară prin Denis Drăguş (19).
Sepsi a cerut acordarea unui penalty în min. 34, când Stephan Drăghici a fost agăţat în careu de Bradley De Nooijer.
Sepsi venea după trei meciuri consecutive fără victorie (două egaluri şi un eşec). FC Viitorul a pierdut după două victorii la rând, fiind al treilea eşec pe teren propriu din acest campionat.
FC Viitorul Constanţa - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2-3 (1-1), Academia Hagi - Stadion Central - Ovidiu
Au marcat: Srgian Luchin (13), Tudor Băluţă (81), respectiv Igor Jovanovic (7), Joseph Mensah (66), Ibrahima Tandia (86).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); arbitru de rezervă: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti)
Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) - CCA, Viorel Anghelinei (Galaţi) - LPF
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICI
Etichete: ianis hagi , live video viitorul sepsi , liga 1 etapa 12 , viitorul - sepsi 2-3
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții