Video FC Botoșani - Poli Iași 3-0! Două penalty-uri, unul ratat și o eliminare! Gazdele au dominat clar derby-ul Moldovei
28.04.2019, 19:55Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
FC Botoşani a câştigat derby-ul Moldovei chiar în prima zi de Paşti. Gazdele au primit penalty după jumătate de oră, la henţul lui Gardoş. Lóránd Fülöp a marcat şi, tot el, pe contraatac, a făcut 2-0, chiar înainte de pauză.
În repriza a doua, cele mai interesante faze au venit pe final. Ieşeanul Rus şi Holzman de la Botoşani au avut un conflict, iar austriacul a fost eliminat direct. Şi cu un om în minus, gazdele au primit iar penalty. Intrat pe teren de un sfert de oră, Mihai Roman l-a obţinut, dar l-a şi ratat.
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICIS-a terminat, până la urmă, 3-0, pentru că, la ultima fază, Golofca a marcat primul sau gol din play-out. Etapa viitoare, Botoşani are meci la Chiajna, iar Iaşi la Voluntari, în direct la Digi Sport.
Derby-ul Moldovei din Liga 1, FC Botoșani - Politehnica Iași, are o miză imensă. Ambele sunt amenințate de retrogradare, iar un rezultat bun este vital în meciul de astăzi.
Botoșaniul este prima deasupra locului de baraj, pe 11, cu 22 de puncte, în timp ce Iașiul e două poziții mai sus, la numai două puncte distanță.
FC Botoșani are doar o victorie în ultimele opt etape și patru eșecuri în ultimele cinci runde, în timp ce Politehnica Iași are și ea doar două succese în precedentele opt meciuri din campionat.
ECHIPELE PROBABILE
FC Botoșani: Pap - Patache, Miron, Burcă, Holzmann - Rodriguez, Karaboue - Golofca, Onghenda, Fabbrini - Fulop
Politehnica Iași: Mino- Rus, Gardoș, Frăsinescu, Sin - Mihalache, Cionac - Sanoh, Platini, Panțîru - Enoh.
Arbitri: Horațiu Feșnic - Alexandru Cerei și Vasile Marinescu.
Etichete: botosani poli iasi , botosani poli iasi live text , botosani poli iasi live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții