Licitație pentru Darius Olaru! Gigi Becali, la un pas să dea lovitura
articol scris de Digi Sport27.12.2023, 08:51
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Darius Olaru (25 de ani) este într-o formă foarte bună, iar căpitanul celor de la FCSB este dorit de mai multe cluburi din străinătate.
Darius Olaru, dorit de Monza, Anderlecht, Gent și Torino
Aflat din ianuarie 2020 la FCSB, după transferul de 600.000 de euro de la Gaz Metan Mediaș, Darius Olaru poate face pasul cel mare în această iarnă. De serviciile internaționalului român s-a interesat mai întâi Monza, iar Gigi Becali a anunțat în mod clar că solicită 7 milioane de euro pentru căpitanul său.
Între timp, de Olaru s-au mai interesat Anderlecht, iar mai apoi Gent și Torino, anunță TuttoMonza.it.
"Om de bază pentru Steaua București (n.r. FCSB) anul acesta, cu 10 goluri în ligă până acum, Olaru, la 25 de ani, este gata să facă saltul într-un alt campionat.
Monza l-a văzut deja pe jucătorul polivalent în mai multe rânduri: ultima dată în meciul său împotriva lui Hermannstadt, în care Olaru a marcat chiar o dublă în victoria cu 3-0 a echipei sale.
De asemenea, există interes pentru jucător și de la câteva cluburi din Jupiler Pro League și anume Anderlecht și Gent. Pe lângă Monza, în Italia a atras atenția și celor de la Torino.
Rămâne de văzut dacă o investiție importantă și costisitoare va fi făcută deja în ianuarie de Monza sau Olaru va fi ales pentru vara viitoare", au notat italienii.
Gigi Becali este dispus să renunțe la Darius Olaru doar pentru 7 milioane de euro
Gigi Becali a declarat că dacă un club, indiferent din ce țară, îi va oferi pentru Darius Olaru suma de șapte milioane de euro, mijlocașul va pleca în această iarnă de la FCSB.
- Citește și: Anunțul făcut de Giovanni Becali despre posibilul transfer al lui Darius Olaru în Serie A
”Am cerut șapte milioane (n.r. de euro). Dacă dau șapte milioane, bine. Nu contează țara, contează doar cine dă șapte milioane. Se face în iarna asta dacă dau cele șapte milioane.
Eu nu fac lupta la titlu. Eu fac bani. Mie îmi trebuie bani ca să mă lupt la titlu. Așa știu eu. Voi, ce știți voi, treaba voastră.”, a spus Gigi Becali, potrivit Sport.ro.
Etichete: gigi becali , superliga , transfer fcsb , darius olaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții