Li s-a "prăbușit" cota de piață! Cine sunt jucătorii din SuperLigă care s-au devalorizat cel mai mult în 2023
articol scris de Digi Sport22.12.2023, 19:57
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Vineri, 22 decembrie, site-ul de specialitate Transfermarkt a actualizat cotele de piață ale jucătorilor din SuperLigă.
Dacă unii au înregistrat creșteri spectaculoase și au intrat în topul celor mai bine cotați 20 de fotbaliști din campionat, cota altora s-a "prăbușit" de la începutul anului și până acum.
Jasmin Kurtic, Gabriel Debeljuh și Vlad Chiricheș, în topul celor mai mari devalorizări din SuperLigă
Procentual, cea mai mare devalorizare a suferit-o veteranul Jasmin Kurtic. Mijlocașul de 34 de ani de la Universitatea Craiova a înregistrat o scădere de 64% față de cota avută în ianuarie, iar acum este cotat la doar 650.000 de euro.
Pe locul doi se află Gabriel Debeljuh de la Sepsi, care, în urma scăderii cu 60% a cotei de piață, valorează astăzi 800.000 de euro. Podiumul este completat de Vlad Chiricheș de la FCSB (scădere cu 50%, valorează 650.000 de euro).
Următorii doi jucători la acest capitol sunt David Miculescu de la FCSB (scădere cu 47%, valorează 800.000 de euro) și Billel Omrani de la Petrolul (scădere cu 45%, valorează 550.000 de euro).
18 români și doar doi străini! TOP 20 cei mai bine cotați jucători din SuperLiga României
Galerie Foto
În noul clasament, bazat pe performanțele individuale din ultimele 6 luni ale jucătorilor, doar doi străini au reușit să se strecoare printre ceilalți 18 români. Echipa care dă cei mai mulți fotbaliști în acest top este FCSB, cu 6 reprezentanți.
Topul actualizat al celor mai bine cotați 20 de fotbaliști din SuperLiga României poate fi văzut în galeria FOTO de mai sus.
Etichete: vlad chiriches , billel omrani , david miculescu , gabriel debeljuh , jasmin kurtic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții